Zam: rectificarea bugetară, o gură de oxigen

1 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Rectificarea bugetară a pus lucrurile în ordine în cazul administraţiilor publice locale. La Zam, de exemplu, a adus asigurarea funcţionalităţii, fondul salarial fiind acoperit până la finalizarea exerciţiului financiar 2018. Lemnul de foc este şi el în atenţia primarului de aici.

„Respirăm uşuraţi. Datorită rectificării bugetului local a fost alocată o sumă de bani care permite finalizarea anului în condiţii normale, fiind asigurate salariile, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, dar şi voucherele de vacanţă. Ne mai putem mişca şi în ce priveşte întreţinerea şi repararea drumurilor comunale şi efectuarea unor reparaţii la unele obiective din domeniul public. De asemenea, mai sunt şi cheltuielile catalogate neeligibile în cadrul proiectelor de investiţii, fiind necesară susţinerea lor din bugetul local. O altă prioritate a noastră o constituie asigurarea lemnelor de foc pentru populaţie. În acest sens, se fac demersuri pentru marcarea unor partizi în vederea exploatării, precum şi continuarea exploatărilor la partizii deja marcaţi. Sperăm ca începând cu cel târziu 1 noiembrie să începem livrarea. Avem cereri de onorat, iar beneficiare sunt acele persoane care nu au în proprietate păşune sau pădure, cele cu handicap, vârstnicii care nu au vreun sprijin ori asistaţii social. S-a convenit o cantitate de trei metri cubi. În mare parte, şi la şcoli este deja asigurat necesarul de lemn, în colaborare cu conducerea acestor instituţii de pe raza comunei”, a precizat Sorin Nistor (foto), primarul comunei Zam. Potrivit acestuia, comuna Zam deţine circa 300 de hectare de fond forestier, fiind date în pază şi administrare Ocolului Silvic din Dobra, respectiv celui din Ilia.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
România, reprezentată din nou de Insemex Petroşani la o manifestare internaţională

De curând, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani, prin dr. ing....

S-a stabilit primul termen la judecarea apelului lui Adrian Stoicoi

Condamnat pentru infracţiunea de spălare de bani, Adrian Stoicoi (foto), zis „Adi Bocşeru“, a făcut apel la sentinţă. Acţiunea sa...

Futsal. Egalitate în derbiul dintre Autobergamo şi Informatica

Primul derbi al actualului sezon s-a desfăşurat duminică seară în Sala Sporturilor din Deva, întâlnirea dintre ultimele două campioane ale...

Închide