Comunitate

,,Familiile fericite nu cunosc violenţa” – proiect susţinut de Primăria Deva

Adriana Clej

Mâine, 3 octombrie, între orele 12:00 şi 14:00, în incinta Cetăţii Devei, la Poarta II, va avea loc o acţiune de promovare în comunitate a modurilor de prevenţie a cazurilor de violenţă domestică.

Scopul proiectului este formarea unei reţele de suport moral, social şi emoţional pentru victimele violenţei domestice din municipiul Deva, precum şi creşterea gradului de informare a preoţilor şi a angajaţilor din cadrul bisericilor, a părinţilor şi a minorilor din Deva cu privire la fenomenul şi consecinţele violenţei domestice şi mai ales la noul ordin de protecţie provizoriu care va intra în vigoare din luna noiembrie 2018. Reamintim că violenţa în familie este o infracţiune prevăzută în Codul Penal.
Proiectul mai urmăreşte şi implicarea adulţilor care frecventează biserica în activităţi de susţinere a familiilor aflate în dificultate, integrarea lor în activităţi alternative de petrecere a timpului liber în mod armonios.
La evenimentul din Cetatea Devei, fiecare familie implicată în proiect va pune în scenă un moment artistic legat de subiectul familia fericită. Participanţii vor primi materiale informative şi vor putea discuta pe tema violenţei domestice.
Evenimentul face parte din proiectul social „Familiile fericite nu cunosc violenţa”, iniţiat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Deva în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara şi finanţat de Primăria municipiului Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura