Winkler: Nerecunoaoterea în UE a sentintelor din România – consecinta directa a unui raport negativ al CE pe justitie
Nerecunoaşterea în Uniunea Europeană (UE) a sentinţelor judecătoreşti din România va fi consecinţa directă a unui raport negativ al Comisiei Europene (CE) cu privire la progresele înregistrate în reforma justiţiei, susţine parlamentarul european Iuliu Winkler, candidat al UDMR în alegerile din 7 iunie.
Potrivit deputatului european, cei care fac legătura directă între suspendarea fondurilor europene pentru România şi un raport negativ pe justiţie din partea CE, greşesc.
”Cred că, dacă raportul pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură în iunie va conţine poziţii, semnale negative, dacă va conţine, din nou, observaţii mai grave, consecinţa directă a acestuia, care se poate aplica României de către CE este nerecunoaşterea sentinţelor judecătoreşti în UE. Există un sentiment negativ la adresa performanţelor României, ca nou stat membru al UE şi acesta ar putea să influenţeze luarea altor decizii. Dar, eu cred că aceia care fac legătura directă între suspendarea fondurilor sau amânarea lor ca efect al raportului pe justiţie greşesc puţin”, a afirmat Iuliu Winkler.
Referitor la reforma în justiţia din România, candidatul UDMR la PE a precizat că în centrul acesteia trebuie să se afle cetăţeanul. ”Din perspectiva cetăţeanului, care trebuie să fie beneficiarul actului de justiţie, cred că suntem încă la începutul unei căi lungi, pe care o avem de parcurs atât din punct de vedere al celerităţii, cât şi din punct de vedere al gradului în care se aplică legile.(…) Cred că cetăţeanul trebuie să fie în centrul acestei reforme, cum de altfel, trebuie să fie în centrul oricărei activităţi a noastre ca şi parlamentari europeni sau parlamentari în România”, a precizat Iuliu Winkler.
Deputatul european a subliniat faptul că UDMR, prin parlamentarii săi de la Bucureşti, precum şi prin cei din PE, va continua să aibă aceeaşi poziţie consecventă legată de depolitizarea actului de justiţie şi la lupta împotriva corupţiei.
”UDMR a susţinut întotdeauna şi va susţine măsurile care ţin de lupta reală împotriva corupţiei, de instrumentele care trebuie create în România în plan legislativ şi instituţional, care să ajute la o reformă reală, la o luptă adevărată împotriva corupţiei şi nu la o mascaradă sau la acţiuni populiste”, a mai spus Iuliu Winkler.