Vrea să facă puşcărie acasă, nu în Italia!

7 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Hunedoreanul Florin Muntean, care avea pe numele lui mandat de arestare european emis de autorităţile din Italia, nu va fi extrădat. El a cerut să fie lăsat în ţară, cererea fiindu-i admisă de instanţă. Florin Muntean, în vârstă de 33 de ani, din Petrila, a fost condamnat în Italia în mai multe dosare pentru proxenetism, furt calificat sau fals în înscrisuri.

„Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea procuraturii Republicii din Aosta, Italia, înaintată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 30 martie 2018. Constată că persoana solicitată, Muntean Florin, nu a fost de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene şi nu a renunţat la regula specialităţii. Refuză executarea mandatului european de arestare emis la data de 04 noiembrie 2006 de către autorităţile italiene – Procuratura Republicii din Aosta. Dispune recunoaşterea hotărârilor penale străine de condamnare pe cale incidentală (…), recunoaşte şi dispune executarea în România a pedepselor aplicate de instanţele statului emitent”, se arată în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, care nu este definitivă, putând fi contestată în termen de cinci zile de la comunicare.
Florin Muntean a fost condamnat în 2004 pentru proxenetism, în 2006 pentru furt, în 2011 pentru uz de fals, în 2014 de două ori pentru furt calificat şi o altă condamnare a primit-o pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat în formă continuată. Sentinţele definitive au fost date de Curtea de Apel din Torino şi au fost cumulate la o pedeapsă finală de şapte ani şi patru luni de închisoare, din care Muntean mai are de executat doar patru ani şi şapte luni.
Bărbatul a fost prins de poliţiştii din ţară la finele lunii martie 2018, a fost arestat preventiv, măsura fiindu-i menţinută pe perioada judecării cererii de extrădare. (N. Bumbac)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Magazinul primarului din Petrila, prădat

Patru hoţi au fost prinşi imediat ce au ieşit cu prada dintr-un magazin alimentar de pe strada Cimpa, din oraşul...

Incendiu la o sală de evenimente din Brad

O anexă a sălii complexului Juliana Ballroom din Brad a luat foc în seara de duminică, 6 mai. În imediata...

Europarlamentarul Siegfried Mureşan: Vrem să scoatem PSD de la guvernare

Ieri, liderul PNL Ludovic Orban l-a prezentat pe Siegfried Mureşan (foto) colegilor săi. Reamintim că europarlamentarul a decis să părăsească...

Închide