Politica si administratie

Vor fi comasate alegerile?

Purtătorul de cuvânt al PNL a sus­ținut că există suficiente argumente, și de natură constituțională pentru a pro­mova ideea comasării alegerilor par­la­mentare cu cele locale, pentru a ajuta procesul electoral din 2024.

Se discută în Coaliție
Întrebat cât de fezabilă este posi­bi­litatea comasării alegerilor locale şi par­lamentare, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a explicat că din punctul de vedere al liberalilor există argumente pen­tru promovarea unui astfel de pro­iect. Liberalul a punctat însă că subiectul privind comasarea alegerilor trebuie discutat în cadrul Coaliţiei de guvernare şi agreat și de PSD și UDMR.
„Atâta timp cât se discută acest pro­iect, în mod evident că există, din punc­tul nostru de vedere, suficiente ar­gu­men­te, şi de natură constituţională, să pro­movăm un asemenea proiect. Pro­ba­bil că el va prinde contur în această se­siune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat în coaliţie şi agreat cu parte­nerii social-democraţi şi cu cei de la UDMR. Noi considerăm că ar putea fi o idee pe baza căreia am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral din anul 2024 şi cred că ar fi oarecum prematur să discutăm detaliile acestui proiect îna­inte de a fi discutat şi asumat, bineîn­ţe­les, în cadrul Coaliţiei”, a declarat Ionuţ Stroe.

Neconstituțională
În ceea ce privește decizia Curţii Constituţionale a României care arată că un astfel de demers nu ar fi con­sti­tuțional, întrucât încurcă alegătorii prin numărul mare de buletine de vot și încalcă dreptul de a fi ales la ambele scrutinuri pentru candidați, neavând posibilitatea de a se înscrie în ambele curse, Ionuţ Stroe a explicat că acea contestație de neconstituţionalitate la vremea respectivă „puncta un caz anu­me şi anume proiectul care promova, la vremea respectivă, comasarea celor două alegeri”. „Acum vom vedea şi probabil că cei din zona juridică, consti­tu­ţionaliştii partidelor vor încerca să evite acea problemă sesizată de Curte la vremea respectivă”, a mai spus
Potrivit surselor „Adevărul”, 2024 ar putea aduce o premieră politică, dacă PSD va fi de acord cu propunerea PNL, de comasare a alegerilor locale cu parla­mentarele.
Tema comasării alegerilor locale cu parlamentarele revine la nivelul Coaliției (după ce în trecut fusese avansată de Florin Cîțu), fiind văzută ca variantă pen­tru anul 2024, când sunt nu mai puțin de patru scrutine (europarlamentare, lo­cale, parlamentare și prezidențiale), susțin surse din conducerea Coaliției. Potrivit informațiilor „Adevărul”, PSD nu a dat un răspuns până în prezent pe tema acestei variante, fiind nevoie atât de o analiză internă, dar și de o decizie politică, mai ales că ar avea impact de la vârf până la baza partidului. De ase­me­nea, UDMR nu este încântată de varian­ta comasării, liderul formațiunii anun­țând în Coaliție că nu e de acord. De altfel, și în ieșirile publice din ultimii ani, Kelemen Hunor s-a poziționat contra comasării. (A. Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura