Politica si administratie

Vochiţoiu deschide lista la Senat, Nica la deputaţi

Sorina Popa05-vochitoiou-nica

Organizaţia judeţeană Hunedoara a PMP a stabilit listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Ele au fost deja aprobate de Traian Băsescu, preşedintele partidului.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto stânga) va candida de data asta la Camera Deputaţilor, probabil apreciind că şansele sunt mai mari acolo, având în vedere numărul de voturi mult mai mare necesar pentru Senat. Urmează, în ordine, Cosmin Roncioiu, Doina Brate, Alina Decebal, Cristina Ciucu, Florina Copil, Doru Dorobăţ şi Vasile Iovan. Lista include ingineri, economişti, un filolog, avocat, manager transport, instructor fitness şi un pensionar.
La Senat, lista PMP este deschisă de Petre Nica (foto dreapta), fost lider sindical în Valea Jiului. Apoi, pe listă sunt Bianca Timiş, Paul Craşovean, Mihai Popovici şi Daniel Stepan. Aici avem ingineri şi economişti. Interesant că nici Corina Oprişiu şi nici Alina State nu se află pe aceste liste, deşi se vehicula că cel puţin una dintre ele va candida.

One thought on “Vochiţoiu deschide lista la Senat, Nica la deputaţi

  • Articolul este scris de Mr Been?? Titlul nu coincide cu continutul.

    Poftim titlu: Vochiţoiu deschide lista la Senat, Nica la deputaţi.

    Poftim continut: Senatorul Haralambie Vochiţoiu (foto stânga) va candida de data asta la Camera Deputaţilor, probabil apreciind că şansele sunt mai mari acolo, având în vedere numărul de voturi mult mai mare necesar pentru Senat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura