Politica si administratie

Viorel Sălan: “Este foarte important să ne folosim dreptul de vot, în calitate de cetăţeni ai Europei”

Alegerile europarlamentare se apropie cu paşi repezi şi prezenţa la acest tip de scrutin electoral a fost de fiecare dată până acum relativ redusă. Am solicitat câteva precizări în legătură cu acest fapt de la senatorul PSD Viorel Sălan (foto).

Care este contextul european în care au loc aceste alegeri europarlamentare?
Lumea în care trăim se confruntă cu numeroase provocări, de la migraţie la schimbările climatice. Abordându-le împreună, vom găsi cu mult mai uşor soluţii. De exemplu, Uniunea Europeană este în avangarda inovării şi a investiţiilor de care avem nevoie pentru a face faţă schimbărilor, nu numai climatice. Şi se duce o luptă sistematică pentru a ne proteja şi modul de viaţă, dar şi viaţa noastră privată. Votul nostru este cel care îi dă puterea de a face acest lucru.
De ce sunt importante alegerile europarlamentare, din punctul dumneavoastră de vedere?
Ca senator în Parlamentul României, am constatat că Parlamentul European ia decizii importante sub forma unor acte normative numite directive. După adoptarea lor prin vot, acestea devin obligatorii şi trebuiesc puse în aplicare de către statele membre, altfel urmează sancţiuni. Şi am putut constata, în activitatea parlamentară, că există destule directive de acest fel care nu sunt destul de bine armonizate cu specificul nostru naţional. Din acest motiv, prin votul nostru hotărâm cine ia aceste decizii şi le putem amenda astfel încât să se potrivească mai bine cu cine suntem noi, românii, şi cum dorim să arate Europa. În acelaşi timp, este obligatoriu necesar să alegem oameni competenţi, serioşi, harnici şi patrioţi dacă dorim ca România să fie respectată. Dacă nu votăm, nu avem nici un cuvânt de spus.
Ce veţi face ca să voteze cât mai mulţi cetăţeni pe 26 mai?
În primul rând, trebuie să informăm oamenii despre cât de necesar este ca să îşi exprime opţiunea de vot şi la aceste alegeri, nu numai la cele naţionale. Nu este de ajuns doar să sperăm că viitorul va fi mai bun. De data asta, fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea şi să ne alegem viitorul. De aceea, nu numai că voi vota, dar voi încerca şi prin campaniile din uşă în uşă să conving cât mai mulţi oameni să meargă la vot.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura