Educatie si culturaUltima Ora

Vioara lui Enescu se va auzi la Deva

Adriana Clej

Devenii şi iubitorii de muzică vor avea ocazia de a-l asculta pe violonistul care cântă la vioara Guarneri del Gesu, care aparţinea lui George Enescu. Concertul va avea loc joi, 13 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva.
Evenimentul face parte din Turneul naţional „Vioara lui George Enescu”, susţinut de violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, din 12 septembrie până în 8 octombrie, în opt oraşe din România.
Vioara Guarnieri, cunoscută şi sub numele de „Catedrala”, pentru acordurile sale impunătoare, datează din 1731 şi poartă semnătura lutierului cremonez Giuseppe Antonio Guarnieri. Această origine îi justifică valoarea, comparabilă doar cu instrumentele realizate de Antonio Stradivari. Vioara a fost cumpărată de George Enescu, iar de la moartea maestrului, nici un alt violonist nu a mai cântat la magnificul instrument, până în 2008, când „Catedrala” a revenit în circuitul concertistic, fiind dată în folosinţă violonistului Gabriel Croitoru, în urma unui concurs.
După mai bine de un secol de când George Enescu călătorea prin ţară cu vioara sa, susţinând concerte în scopuri caritabile, muzicianul Gabriel Croitoru străbate oraşele României lăsând vioara lui Enescu să-şi continue destinul nobil pentru care a fost creată şi folosită.
Biletele pentru recitalul de la Deva sunt puse în vânzare la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, la preţul de 25 de lei şi pot fi achiziţionate zilnic, între orele 8 şi 16.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura