ActualitateFlash

Victima bătăuşului din Straja şi-ar fi retras plângerea

Maximilian Gânju03 Miruna Inel fata batuta Straja

Salvamontista de 21 de ani, Miruna Inel, bătută până la inconştienţă de un interlop din Lupeni, ar fi renunţat la plângerea penală depusă împotriva recidivistului. Tânăra a susţinut cu tărie că vrea să se facă dreptate şi nu va renunţa la acuzaţii, însă după ce i-au trecut vânătăile de la ochi a ajuns la sentimente mai bune faţă de interlop.
Miruna Inel a mers la un notar public, unele surse spun că împreună cu un avocat, pentru a legaliza o cerere prin care îşi retrage acuzaţiile împotriva interlopului care a făcut-o KO. Salvamontista nu răspunde la telefon pentru a confirma sau infirma informaţiile şi şi-a închis şi contul de Facebook, unde ar fi putut fi contactată.
„Prin prezenta îmi retrag plângerea formulată împotriva lui Palesică” cu privire la incidentul din data … din Straja… şi totuşi am crezut, dar i-am invitat să părăsească biroul şi să meargă unde vor pentru că, calculatorul meu refuză să scrie aşa ceva. Reacţia avocatului: „nu vrei să speli obrazul oraşului!“. Uite că nu vreau să-l spăl”, povesteşte chiar notarul public Grigore-Adrian Mărgineanu, la care Miruna Inel a mers să-şi autentifice cererea de renunţare la acuzaţii.
Grigore-Adrian Mărgineanu a refuzat şi i-a sfătuit să-şi caute un alt notar dispus să îi servească în schimbul onoarei. Recidivistul de 33 de ani, din Lupeni, va ajunge astăzi/vineri la Judecătoria Petroşani pentru a fi verificate măsurile preventive luate împotriva sa. Constantin Sorin Palesică se află în arest preventiv la IPJ Gorj, încă din data de 8 februarie a.c., iar magistraţii din Petroşani, aproape sigur, se vor vedea nevoiţi să-l elibereze în condiţiile în care acuzaţiile împotriva sa au fost retrase. Motivul pentru care Miruna Inel nu mai vrea să ajungă în instanţă cu Palesică rămâne un mister, mai ales că împotriva ei nu au fost făcute ameninţări directe sau indirecte de către apropiaţii interlopului, spun surse din cadrul structurilor de ordine publică. Totodată, Miruna Inel s-ar fi cunoscut cu Palesică de mai multă vreme şi acesta a fost şi motivul pentru care a avut curaj să-l apostrofeze pe interlop.
Reamintim că recidivistul Constantin Sorin Palesică a avut un schimb de replici cu tânăra Miruna Inel de la Postul Salvamont Straja şi i-a cerut să se apropie de masa sa. S-a ridicat şi a lovit-o pe femeie cu palma, dar a considerat că nu este suficient şi i-a dat un pumn direct în faţă. Lovitura a fost atât de puternică încât salvamontista a căzut inconştientă. În club se afla şi un jandarm care este cercetat şi el din cauza lui Palesică. Militarul era în timpul liber şi i s-a reproşat că nu a intervenit la aplanarea conflictului, chiar dacă el ceruse colegilor săi sprijin printr-un mesaj SMS şi aştepta intervenţia echipei aflată la post. Tot în club se aflau şi câţiva salvamontişti, colegi cu Miruna Inel, însă nici aceştia nu au intervenit după ce tânăra a fost agresată de Palesică. Salvatorii nu pot fi cercetaţi, pentru că nu sunt angajaţi ai Ministerului de Interne şi nici nu pot fi acuzaţi pentru că s-au temut să ia partea colegei lor în faţa interlopului cunoscut ca un tip foarte agresiv.

8 comentarii la „Victima bătăuşului din Straja şi-ar fi retras plângerea

  • Asa cum am banuit Miruna a fost tare in clanta iar Palesica in pumn. Vedeti de ce nu are ursul coada si vulpea care e ditamai vulpe de abia o duce.

  • A luat mita oare?pacat ca a trădat o tara intreaga,adica prin gestul sau a trădat Romania,a trădat pe romanii care credeau în ea,credeau ca va merge pana la capat,si ca se va face dreptate asa cum e normal!

  • Sobolanii aia prin Valea Jiului se bat si f.t ca masina de cusut , … Ileana.

    Dar de jandarm , de jandarm ce mai stiti, el tot arbitru e ???

  • Doamne, ce bine ca Miruna nu este politician. Daca ar fi toti ar sari sa spuna: ia uite ce politicieni avem. Uite ca nu doar politicienii sunt lasi si fara coloana vertebrala.

  • Poate se și mărită cu el și-i va duce pachet la bulău. Doamne ferește!!!!!

  • „Romania” eu nu cunosc adevarul dar sar putea sa fie cum spune Nicolo… si atunci ai ti sa indeplinit dorinta sinsa facut dreptate… pana la urma dreptate inseamna sa le convina doar unora pt alti e nedreptate… si nu ma inteleg gresit nu aprob sa loveasca un barbat o femeie… dar uite ca nu mai sti in ce si in cine sa crezi… pacat… pana acum nu am crezut dar… sigura are si miruna vina ei… iar acel barbat chiar nu a reactionat barbateste indiferent de vina femei…

  • Legi de *****, ca mai toate lucrurile in tara asta, ce mai conteaza ca faci sau ca iti retragi plangerea ? Cine a dat cu pumnul , sa plateasca ! Poate cineva ar putea demonstra ca fata, in urma loviturilor, si-a pierdut deplinatatea facultatilor mintale. Asta daca nu este de fapt o mica coarda si nimic mai mult.

  • Nu înțeleg de ce sunt legile nepotrivite și cum poate cineva să-și ponegresscă țara mai ales într-un asemenea context. Cine a spus că Palesică nu trebuie pedepsit ? Fapta lui indiferent ce a generat-o este una reprobabilă. Sunt sigur că va fi pedepsit. Nu înțeleg ce are țara cu lașitatea Mirunei. Din cauză că legile nu sunt bune, că nimic nu merge bine în țară și-a retras ea plângerea ? Nu cumva a fost cumpărată ? E doar o întrebare. Sper din toată inima să nu fie adevărat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura