Actualitate

Vicepreședinte PNL: Nu-i lăsăm la greu pe colegii noștri dispuși să lupte pentru PNL

Plecarea lui Tiberiu Iacob Ridzi la PSD i-a năucit pe liberalii hunedoreni. Așa o lo­vitură nu a anticipat nici unul din con­du­cerea PNL Hunedoara. MESAGERUL HUNEDOREAN a solicitat părerea lui Florin Roman despre plecările primarilor hunedoreni de la PNL la PSD.

„Ar trebui să-i fie jenă”
„Regret plecarea unor colegi primari. Dacă în cazul celor de la Pui și Crișcior, sunt neînțelegeri vechi, nu l-am înțeles nici pe domnul Omotă și nici pe colegul de la Vața, care au primit mult sprijin pentru comu­ni­tățile lor de la PNL. În cazul lui Tibi Ridzi ar trebui să-i fie lui jenă, dacă mai are așa ceva. Vom reconstrui de la zero, așa cum trebuie, acolo unde sunt plecări. Indiferent de supărările personale, nu te poți supăra pe PNL, doar dacă ai trădarea în sânge. Azi (n.r.-ieri) ne vom vedea din nou cu cei dispuși să lupte și vom strânge rândurile. Nu-i lăsăm la greu pe colegii noștri dispuși să lupte pentru PNL”, a declarat deputatul PNL Florin Roman, vicepreședintele PNL, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
ȘI candidatul PNL pentru funcția de pri­mar al comunei Bătrâna, Ciprian Pascotesc a trecut la PSD și va candida din partea social-democraților în 9 iunie 2024.

Nu pierde mandatul
Până în 9 iunie, guvernul a dat liber la traseism, candidații putând trece în ce barcă politică vor ei. „Cei care vor să can­di­deze – consilier, primar, președinte de con­siliu județean – în numele altui partid decât cel cu care a câștigat alegerile în 2020, acesta este liber să o facă, are la dispoziție 25-35 de zile până înainte cu 45 de zile de la data alegerilor, mai bine zis, are această posibilitate să-și depună candidatura în numele altui partid. El nu pierde mandatul în care își exercită atri­buțiile în prezent, până la data constituirii noului consiliu, respectiv de­punerii jurământului de către primar, președinte de consiliu județean, el nu poate să-și mai schimbe partidul în numele căruia a candidat la alegerile din 9 iunie și evident că nici după data în care va începe exer­ci­tarea noului mandat nu va avea voie să-și mai schimbe partidul cu care a participat în alegeri, sub sancțiunea de­miterii, încetării man­da­tului de primar, res­pectiv președinte al consiliului județean”, a anunțat preșe­din­tele Autorității E­lec­torale Per­ma­nente. (A. N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura