Politica si administratie

Veţel: vot de încredere pentru încă patru ani

Magdalena Şerban

Primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu (foto), ur­mează să înceapă al patrulea mandat, fiind ales de comunitatea lo­cală cu un procent de peste 50 la sută. Oamenii au venit în număr mare să-şi voteze conducerea admini­s­tra­tivă, fiind prezenţi la urne peste 60 la sută.
„Componenţa Consiliului Local este clară. Sunt cinci reprezentanţi ai PSD, trei ai PNL, doi de la AUR şi unul de la PRO România. Despre viceprimar nu pot să spun încă prea multe, dacă rămâne sau nu acelaşi, urmând să mă consult cu consilierii şi să se ia cea mai bună decizie. Ce ştiu sigur e că îmi doresc ca toată lumea să ajungă să aibă apă, canalizare şi asfalt la poartă. Este obiectivul meu principal. Vom rezolva asta din surse de finanţare străine de bugetul local. Mă refer fie la axele europene, fie la cele guverna­me­n­tale. Tot pe lista de priorităţi este înfiinţarea unui campus şcolar, mai exact şcoala gim­na­zială din Veţel să dispună de toate cele nece­sare pentru a se încadra într-o linie modernă de învăţământ. Am câştigat o finanţare ne­rambursabilă (2.735.691 lei) pentru extin­derea, modernizarea şi dotarea acestei uni­tăţi. Astfel, va beneficia de patru săli de clasă în plus faţă de cele existente şi grupuri sa­nitare aferente. Pe lângă construcţia efec­tivă, proiectul mai prevede achizi­ţio­narea şi mon­tarea unor echipa­men­te şi dotări specifice (cli­ma­ti­zare, bănci, scaune, table şcolare moderne etc). Pe de altă parte, în scurt timp vom demara construcţia sălii de sport prin Compania Naţio­nală de Investiţii (CNI). Va fi în incinta şcolii generale amintite, pe o parte din amplasamentul actual al terenului de sport cu iarbă. Am predat către Ministerul Dezvol­tării Regionale şi Administraţiei Publice, prin CNI, pe bază de protocol, terenul necesar realizării investiţiei a cărei lucrări au o valoare de 6.479.584 de lei. Noi asigurăm racordurile la utilităţi, iar secundare mai sunt vestiarele pentru fete şi băieţi, antrenori/profesori, oficiu, hol şi duşuri, şi vor mai fi o tribună cu 102 locuri, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi centrală termică. Apoi, după ce finalizăm cele enumerate, vizăm securizarea curţii şi a edi­ficiului prin montarea unor sisteme de su­praveghere video, amenajarea unei parcări şi a unor locuri de joacă/de pauză”, arată Ioan Henţiu, primarul din Veţel.
Acesta le mulţumeşte consătenilor care şi-au exprimat încrederea prin votul pe care i l-au acordat pentru încă patru ani şi le rea­minteşte că va fi primarul tuturor, indiferent dacă locuiesc în Mintia, Herepeia sau satul de la centru.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura