Politica si administratie

Verdictul privind alegerile la PNL Deva, în 2 sãptãmâni

Nicolle Ebner

Decizia Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL, cu privire la validarea sau nu a alegerilor de la PNL Deva, va fi dată peste două săptămâni, când va fi judecată pe fond contestaţia depusă de primarul Mircia Muntean (foto stânga).

Prima şedinţă – audierea martorilor

Ieri, a avut loc audierea martorilor, câte doi de la fiecare dintre cele două părţi chemate în faţa Curţii de Onoare şi Arbitraj, a lui Mircia Muntean şi Florin Oancea (foto dreapta). Martorii primarului Devei au declarat că o parte dintre delegaţii care au votat la alegerile PNL Deva din 9 iunie nu sunt membri de partid şi din acest motiv, rezultatul alegerilor nu este corect. De partea cealaltă, oamenii lui Florin Oancea au depus în faţa instanţei de partid, copii după procesele verbale, prin care se dovedeşte că toţi delegaţii prezenţi la adunarea generală de alegeri sunt membri PNL. După audierea martorilor, a rămas ca peste două săptămâni, să se judece cauza pe fond şi să se dea verdictul.

La alegerile din 9 iunie, Florin Oancea a fost ales preşedintele PNL Deva, rezultatul fiind validat de Biroul Permanent Teritorial. Mircia Muntean, candidat la funcţia de preşedinte al PNL Deva, a contestat rezultatul alegerilor atât la nivel judeţean – contestaţie respinsă ca nefondată – cât şi la Curtea de Onoare şi Arbitraj a PNL, care a acceptat recursul.

4 comentarii la „Verdictul privind alegerile la PNL Deva, în 2 sãptãmâni

  • Gunoiu ala de manelist lo dus pe Sergentu la Bucale sa-i fie de martore… Martorele lu yehova… Cine s/asamana s/aduna. Ei doi si cu prapaditu ala de Hasa care o ajuns sa imparta pliante jegoase despre primaru, dupa ce o luat banii lu manelistu si lu Ciobanu Sef. Rusine escrocilor…

  • Imi place cum suna „ciobanu sef”, printre ai mei i se spune „Piticu”.
    Cred ca stie toata lumea despre cine este vorba!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura