Vaţa de Jos va avea o hală agroalimentară modernă

18 martie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Comunitatea din Vaţa de Jos va avea la dispoziţie o hală agroalimentară modernă, ce va deservi întreaga zonă. Investiţia se va realiza din bani europeni nerambursabili, existând şi o cotă financiară ce trebuie suportată din bugetul local. Totodată, alte noi programe de dezvoltare au fost cuprinse în planul de investiţii alocat anului 2018.

S-ar putea finaliza în acest an
“Prin Grupul de Acţiune Locală Ţara Zarandului am depus un proiect ce prevede construirea, modernizarea şi dotarea pieţei agroalimentare din comună. Vom construi o hală nouă, dotată cu mese, sistem de încălzire şi unul frigorific pentru produse perisabile precum lactate sau carne. Vor fi concentrate într-un singur loc diverse produse agroalimentare, de la zarzavaturi la fructe, ouă sau brânzeturi. Am estimat un necesar de 120.000 de euro, iar circa 40.000 de euro vor fi suportaţi din bugetul local. În primii cinci ani de funcţionare nu vom percepe nici un fel de taxă pentru cei care vor alege să-şi comercializeze produsele aici şi am vrea să fie deschisă în regim permanent, nu doar la sfârşit de săptămână. De fapt, ne dorim să constituim un sprijin pentru mica economie locală, dar mai ales pentru cetăţenii care până acum erau nevoiţi să meargă la piaţa din Brad ca să-şi poată vinde marfa. Plăteau ca să-şi asigure transportul dus-întors şi existau dăţi când nu vindeau mai nimic. Terenul este intabulat şi e al nostru, al primăriei. Urmează ca după verificările care se impun şi eventuale clarificări cerute de cei de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), să se semneze contractul de finanţare, apoi să trecem la procedura de licitaţie. Dacă totul ar merge ca la carte, fără contestaţii şi probleme, până în luna decembrie hala ar putea fi finalizată”, a afirmat Milu Folescu (foto), primarul din Vaţa de Jos.

Vin din urmă
Pe de altă parte, legat de alte noi investiţii pentru care s-au făcut deja calcule, se are în vedere amenajarea unei săli de sport în satul principal, existând disponibil un teren din proprietatea publică, chiar în apropierea şcolii gimnaziale. Administraţia va depune documentaţia aferentă la Compania Naţională de Investiţii (CNI), pentru a implementa acest proiect. Totodată, au fost semnate contractele de finanţare pentru două mari proiecte câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Astfel, din bani guvernamentali se va trece la extinderea reţelei de alimentare cu apă în satele Vaţa de Sus, Prihodişte, Brotuna, Târnava şi Basarabasa (6.805.859 lei), bazinul de stocare fiind prevăzut în Vaţa, dar şi la modernizarea unor drumuri de interes local din localităţile Vaţa de Sus, Căzăneşti, Ocişor şi Ciungani (5.070.838 lei). Din bugetul local vor fi modernizate căminul cultural din Vaţa de Jos şi drumurile comunale, făcându-se reparaţii inclusiv la poduri, acolo unde situaţia o cere.
“Pe această cale, rog şi îndemn populaţia să-şi achite taxele şi impozitele, fondurile proprii fiindu-ne sprijin în realizarea a tot ceea ce ne-am propus. Până la finele lunii martie beneficiază şi de o reducere de 10 procente, deci au toate motivele să-şi achite dările”, a mai spus primarul comunei Vaţa de Jos.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
DN 66 Petroşani-Haţeg a devenit drumul accidentelor

O fetiţă de numai nouă ani a ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani după ce autoturismul în care se afla...

Care este adevărul despre situaţia complexului acvatic din Deva . Aqualand nu s-a închis!

Din cauza datoriilor înregistrate la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) şi rezultate din neachitarea contravalorii certificatelor verzi, Aqualand Deva a...

Naţionaliştii strâng rândurile

Într-o conferinţă de presă, organizată vineri, la Deva, de conducerea organizaţiei judeţene a Partidului România Mare, la care a participat...

Închide