Sport

Variantă de derulare a competiţiilor de handbal după 15 mai

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal s-a reunit într-o şedinţă online şi a discutat despre închiderea actualului sezonul de handbal. Majoritatea celor prezenţi la această şedinţă on line a votat pentru variantele de încheiere a sezonului pe teren.

Pe data de 18 mai, membrii Consiliului de Administraţie vor reevalua situaţia, şi în funcţie de răspunsurile pe care le vor obţine până atunci de la autorităţi se va lua o decizie finală. Conform variantei de lucru pe care o propune acum FR Handbal, primele jocuri în prima ligă ar urma să se desfăşoare în 14 iunie, adică cele din etapa a 24-a din Liga Zimbrilor. Dar primul meci oficial va fi o zi mai devreme, în liga secundă feminină, restanţa CSM Bucureşti – Ştiinţa Bucureşti.
Cu 13 voturi „pentru“ şi două „împotrivă“ s-a votat propunerea federaţiei şi se vor disputa următoarele întâlniri: la masculin în Liga Zimbrilor: duminică, 14 iunie- Etapa a 24-a iar joi, 18 iunie: Etapa a 25-a. Cupa României Fan Courier este programată cu Turneul Final Four în perioada 24-25 iunie, iar Divizia A are programat baraj de promovare în perioada 28-30 iunie.
La feminin, în Liga Florilor, se va disputa pe 24 iunie restanţa din Etapa a 16-a în care se va juca doar un singur meci, (care va finaliza şi clasamentul) cel dintre AHCM Slobozia şi CSM Bucureşti. Cupa României Fan Courier are programat în perioada 20-21 iunie Turneul Final Four, iar în Divizia A Barajul de promovare se va desfăşura între 26 şi 28 iunie.
Consiliul de Administraţie a votat ca toate celelalte variante propuse pentru îngheţarea campionatului să fie pentru moment amânate. Până în data de 18 mai, federaţia intenţionează să consulte toate cluburile din Ligile Naţionale şi pe cele cu şanse de promovare. În cazul în care nu se va putea juca, atunci variantele de „îngheţare” vor fi repuse pe tapet. (N. Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura