Va fi mare sărbătoare la Teliucu Inferior

11 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

   În perioada 17-18 august Primăria şi Consiliul Local Teliucu Inferior organizează o nouă ediţie a Zilelor Comunei, eveniment la care sunt aşteptaţi să ia parte nu doar localnici, ci şi fii ai satului, rude, prieteni, autorităţi şi diverşi invitaţi.
„În data de 17 august, sâmbăta, dăm startul la ora 8:30, când va debuta Cupa Minerul la fotbal (juniori şi seniori). De la ora 16, publicului i se va oferi muzică ambientală, urmată la ora 19 de muzică uşoară. Trupa Vai şi Amar va susţine un recital care sperăm să fie pe placul celor prezenţi, iar DJ Marius, de la Haţeg, va asigura programul de discotecă în aer liber şi o atmosferă de petrecere. Duminică, de la ora 9, vor fi competiţiile din cadrul semifinalelor şi apoi a finalelor (mică şi mare) la fotbal, iar de la 14:30 vor fi premiaţi câştigătorii. Pe de altă parte, cuplurile longevive care au împlinit sau vor împlini cinci decenii de căsnicie vor fi recompensate pe măsura timpului preţios, petrecut împreună. Apoi, de la ora 16 începe spectacolul folcloric, pe scenă urcând artiştii Lavinia Zselnyan, Mariana Suciu, Alisa Toma, Denisa Mureşan, Cristina Drăgulescu, Remus Talfeş şi Bogdan Toma, a cărui formaţie va asigura acompaniamentul. De la ora 21, din nou, muzică ambientală. Invit consătenii, în primul rând, dar îi aştept cu mare drag pe toţi cei care îşi doresc să se simtă bine în sânul comunităţii noastre”, a spus Daniel Pupeză (foto), primarul din Teliucu Inferior.
Mai trebuie adăugat că manifestările din cadrul Zilelor Comunei se vor desfăşura, ca de obicei, pe Stadionul “Minerul” din localitate.(Magdalena Şerban)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
La Costeşti, în căutarea istoriei, culturii şi a distracţiei

Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Orăştioara de Sus împreună cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi...

S-a stabilit componenţa seriilor din Liga a III-a de fotbal

Federaţia Română de Fotbal a anunţat componenţa seriilor din Liga a III-a. Este totuşi o decizie provizorie, deoarece, ca de...

Cupa europeană de Judo U 21

Sala Sporturilor „Horia Damian“ din Cluj Napoca a fost la finalul săptămânii trecute gazda unei puternice şi importante competiţii internationale...

Închide