Comunitate

Uricani: faleza Jiului, modernizată din bani europeni

Magdalena Şerban

Unul dintre cele mai importante proiecte câştigate de administraţia publică din Uricani pe fonduri europene este cel de modernizare a falezei Jiului de Vest (porţiunea cuprinsă între cele două poduri peste Jiu din zona centrală a oraşului, pe o lungime de circa o jumătate de kilometru), care a şi fost dat în lucru. Investiţia, atribuită prin licitaţie la preţul de 7,23 milioane de lei, reprezintă o piatră de temelie pentru viitoarea staţiune din Valea Jiului.

Obiectivul programului îl constituie reabilitarea terenului situat pe faleza Jiului, zonă acoperită de claubaj şi neutilizată, fiind vizată o suprafaţă de două hectare. ”Vorbim de o proporţie de 90 de procente ce trebuie să fie zonă verde, respectiv de restul de maximum 10 la sută pe care o să-l exploatăm sub formă de amenajare a unor alei de promenadă, acestea fiind prevăzute cu banci, stâlpi de iluminat şi nu în ultimul rând, cu pergole”, a spus Dănuţ Buhăescu (foto), primarul orşului Uricani.
Edilul a mai afirmat că proiectul înseamnă o şansă pentru oraş, în lipsa unor resurse financiare reale, încercându-se ca din bani puţini să se facă lucruri cât mai multe. Oportunitatea o reprezintă fondurile europene. De altfel, zona falezei va deveni una dintre cele mai frumoase locuri de promenadă pentru cetăţenii din Uricani, dar, mai crede primarul, şi un punct de atracţie pentru turiştii care tranzitează din ce în ce mai des Parcul Naţional Retezat.

2 comentarii la „Uricani: faleza Jiului, modernizată din bani europeni

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura