Comunitate

Universitatea din Petroşani: noi specializări, în curs de perfectare

Magdalena Șerban

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, este cel sub conducerea căruia ins­ti­tuția de învățământ superior din Valea Jiului resimte un mare avânt, dez­vol­tarea școlii superioare făcându-se pe mai multe paliere. Astfel, unul din obiectivele pentru anul curent constă în acreditarea specializării de In­gi­ne­rie Robotică, în cadrul Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică. Acest segment este foarte cerut în era teh­nologiilor bazate pe inteligența ar­ti­ficială. Acreditarea va fi posibilă din vară, cel mai devreme, când se vor pu­tea înscrie și primii studenți.

Noi orizonturi
„Anul acesta avem o serie de reacreditări, fiind și momentul de reacreditare a Universității și a școlii doctorale. Avem 10 programe de studii pe care le reacredităm, însă vom acredita și unul nou, cel de Ro­bo­tică. Este o nișă la mare căutare în vremurile ac­tuale și cu si­guranță și în cele viitoare, fiind una de perspectivă nu doar la nivel național, ci și internațional. Interesul tinerilor față de acest domeniu de studiu determină o atenție cuvenită și din patrtea noas­tră pentru aceast domeniu strategic și, bineînțeles, interesul ce se regăsește pe piața muncii. Dacă se acreditează până luna mai, va intra pe listă începând cu admiterea din iulie, dacă nu, cu admiterea din septembrie. Ne-am bucura să vină aici absolvenții de liceu, mai ales că sunt mulți pasionați de Robotică în liceele din Valea Jiului din Hațeg, din Deva sau Hunedoara. Ba mai mult, vom crea împreună cu colegii mai tineri un fel de Centru de Robotică, un fel de hub pentru a atrage pasionații din licee și să colaborăm cu ei, să-i pregătim într-un fel, înainte de a deveni studenți la noi la univer­si­tate. Lucrăm pentru a depune un dosar, de asemenea, pentru Edu­ca­ție Fizică și Sport. La Școala Doctorală, acredităm un nou domeniu care este acum în domeniul e­co­nomic: Admi­nis­tra­rea Afacerilor. Am început de­mer­su­rile și sun­tem în perioada de acreditare tot așa, la Agenția Ro­mână de Asigurare a Calității în În­vățăm­ântul Superior, și cu acest do­me­niu de doctorat. Vrem să îl adăugăm la acreditarea școlii doctorale din toam­nă, și de anul viitor să fie deja func­ţio­nal”, a anunțat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Pe­troșani. De menționat că în prezent, la nivel național, specializarea de Robotică este studiată la licență
în Universitățile Politehnice de la București, Cluj, Sibiu, Brașov sau Ora­dea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura