Sport

Unirea DMO cedează la limită la Șag, după un nou joc bun în deplasare

Unirea DMO continuă să arate con­sis­tență în evoluții, chiar și în de­plasare, însă rezultatele întârzie să reflecte pe deplin jocul prestat, arată reprezentanții formației hunedorene.

A crezut în șansă
„În etapa a V-a din play-out-ul Seriei 7, echipa noastră a cedat la limită, scor 2-1, pe terenul celor de la CS Timișul Șag.
Prima repriză a fost una echilibrată, dar gazdele au fost cele care au reușit să lovească înainte de pauză, intrând în avantaj la cabine. În ciuda acestui mo­ment, Unirea nu a cedat și a revenit pe teren cu aceeași determinare.
Repriza secundă a adus și reacția meritată. Eforturile băieților noștri au fost răsplătite prin reușita lui Cosmin Pau, care a restabilit egalitatea și a rea­prins speranțele pentru un rezultat po­zitiv. Jocul a rămas deschis, iar Unirea a continuat să creadă în șansa sa.
Din păcate, în ciuda unei prestații bune, gazdele au mai găsit o dată dru­mul spre gol și au reușit să păstreze toate punctele la Șag”, susțin cei de la Unirea DMO.
„Am continuat seria jocurilor bune în deplasare. Un meci în care echipa a făcut un joc bun, păcat că nu reușim să nu pierdem și să adunăm puncte. Sâmbătă nu jucăm pentru că Șugag s-a retras și o să pregătim ultimul meci acasă cu Unirea Sântana, care e pe primul loc în play-out și vom încerca să dăm o replică cât mai bună”, a declarat antrenorul Dan Bona. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura