Unde nu-i inspiraţie, vai de clasament

Ciprian Marinuţ

 Minerul Lupeni a încheiat turul pe loc retrogradabil (locul 16 din 17), iar preşedintele clubului Mihai Basarab, a declarat, că politica de transferuri nesatisfăcătoare din vară a provocat evoluţia slabă a echipei.

Cei mai slabi din judeţ
Cu un bilanţ de două victorii, şapte remize şi şapte eşecuri, Minerul Lupeni se află pe penultimul loc al clasamentului seriei vest şi este cea mai slabă dintre cele trei echipe ale judeţului Hunedoara din liga secundă. Formaţia antrenată de Petre Gigiu a debutat cu dreptul, învingând acasă pe Arieşul Turda, după care a avut un parcurs extrem de slab, deşi pe banca tehnică au fost promovaţi la un moment dat, secunzii Marcel Rus şi Iosif Rus. Minerul a reuşit să mai câştige doar un singur meci până la finalul primei părţi a campionatului în etapa a 12-a, iar primul punct din deplasare a fost adus abia în etapa a noua. Cea mai  mare umilinţă a fost remiza, scor 1-1, pe teren propriu cu CFR Timişoara, însă acest rezultat a fost anulat, prin excluderea echipei de pe Bega. După egalul de la Mioveni (et. 13), crescuseră speranţele salvării de la retrogradare, dar finalul turului a fost de coşmar, înregistrându-se trei înfrângeri succesive. Minerul a plătit tribut pentru pierderea unor jucători valoroşi, lipsa omogenităţii lotului, relaxarea prematură în jocuri, neinspiraţia la fazele fixe, o apărare deficitară şi relaţiile încordate între fotbalişti.

Nu se retrag
Preşedintele clubului Mihai Basarab crede că principalul motiv al parcursului slab al echipei este  politica de transferuri nesatisfăcătoare din vară. „Am avut o politică de transferuri neinspirată. Cei 22 de jucători  pe care i-am adus nu s-au acomodat“. Oficialul grupării din Valea Jiului spune că nu se pune problema desfiinţării echipei. Acesta  a precizat că doar  în cazul unei oferte foarte bune pentru portarul Silvian Ciucă, este dispus la discuţii şi a recunoscut interesul Gloriei Bistriţa pentru acesta. „Dacă avem o ofertă de nerefuzat pentru Silviu Ciucă, discutăm. Anul trecut, l-a avut contracandidat pe Bănică. În vară, am auzit de interesul Gloriei Bistriţa pentru Ciucă”, a spus oficialul.
Basarab a mai explicat motivul pentru care conducerea clubului a renunţat la serviciile preferatului suporterilor, Alexandru Gego şi a anunţat că nu se pune problema plecării antrenorului Petre Gigiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.