Un nou proiect accesat pentru Lelese. Unul care face legătura cu digitalizarea
Magdalena Șerban
Lelese a dovedit că se poate trage fibră optică în vârful muntelui, chiar în toate satele aparținătoare, plus că se poate ca modernul să fie îmbinat într-un mod fericit cu tradiționalul. Valorile sunt date nu doar de trecut, ci și de viitor. Aici, viitorul nu doar sună bine, ci chiar arată. Dat fiind faptul că multe servicii, chiar publice, se fac și în regim online, nu doar offline, conducerea locală a accesat un proiect prin care să obțină încă niște beneficii din digitalizare.
Așteaptă vești
Recent, a fost lansat Programul Național pentru Transformarea Digitală a Autorităților Publice Locale, derulat prin Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării. Cum era de așteptat, edilul din Lelese nu a stat pe gânduri. “De ce să nu profităm de poate deveni o sursă de finanțare pentru noi? Fondurile acestea ne-ar ajuta să mai înaintăm încă o treaptă în domeniul tehnologiei. Unul dintre cele mai importante beneficii obținute prin acest demers e accesul simplificat și rapid la o gamă variată de servicii publice online, astfel ca cetățenii să poată obține documente, să plătească dările, să facă programări, direct de acasă sau de oriunde, din orice colț al Planetei, eliminând drumurile și timpii de așteptare. Vremurile ne schimbă modul de interacțiune, timpul devenind foarte prețios pentru multă lume. Se vizează interconectarea sistemelor informatice ale administrațiilor cu Ghișeul.ro, platforma oficială de plăți online a statului român, pentru plata simplă, rapidă și sigură a serviciilor publice digitale, a taxelor și a impozitelor. Asta, pe lângă multe altele”, a punctat primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto).
Concret
Reamintim că implementarea prevede sisteme informatice ce includ atât echipamente IT, cât și licențe software, infrastructură hardware, echipamente pentru comunicații și alte dispozitive conexe, până la platforme de gestionare integrată și software pentru securitate cibernetică, integrarea cu aplicații ale autorităților publice centrale și europene, precum și dezvoltarea și migrarea paginii de internet a primăriei la un model standard. Programul DigiLocal beneficiază de o finanţare de 200 milioane de lei de la bugetul de stat şi vizează aproximativ 1.000 de beneficiari: primării şi consilii judeţene, fiind primul demers integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale. Comunele vor primi finanțări de 75.000 lei, orașele 125.000 lei, municipiile 175.000 lei și consiliile județene 250.000 lei.