Comunitate

Descoperă și tu minunățiile unui loc fascinant și autentic – județul Hunedoara

În fiecare an, pe 27 septembrie, în­treaga lume sărbătorește „Ziua Mon­dială a turismului”.
Cu această ocazie, Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Pro­mo­vare Turistică Hunedoara îşi reafirmă angajamentul de a susţine și promova turismul din judeţ, de a contribui în permanenţă la dezvoltarea unui turism durabil şi de calitate şi de a încuraja participarea comunitară pe scară largă la activităţile turistice, culturale, socio-economice şi de conştientizare a moş­tenirii identitare.
Unele dintre cele mai importante obiec­tive turistice și istorice din ju­dețul Hunedoara se află în adminis­tra­rea DGAMPT Hunedoara, iar acestea sunt permanent puse în valoare prin in­ter­mediul acțiunilor și evenimentelor de promovare.
Împărțit în șase zone etnografice, județul Hunedoara numără o colecție nu­meroasă de obiceiuri, tradiții și ele­mente populare specifice. Ținutul Pădurenilor, Țara Zarandului, Țara Hațegului, Valea Mureșului, Valea Jiului și Ținutul Orăștiei cuprind zone rurale pi­torești ce constituie veritabile des­tinații ecoturistice. În Hunedoara te poți întoarce în trecut să simți istoria stră­bunilor, să îți îmbogățești cultura, sau poți admira splendoarea naturii. Tot aici poți vizita castele și cetăți im­punătoare, sau să te bucuri de vestigii și bogății naturale unice.
Cetățile dacice din Munții Orăștiei, aflate în administrarea DGAMPT Hunedoara, au adus o bucurie fan­tas­tică în acest an, prin câștigarea titlului de DESTINAȚIA ANULUI 2024 la ca­tegoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”, realizare extraordinară pentru județul nostru, competiția fiind considerată cel mai important proiect de promovare a turismului intern românesc.
Descoperă și tu județul Hunedoara, un județ care surprinde la fiecare pas!

Această prezentare necesită JavaScript.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura