Eveniment

Un jandarm din Haţeg şi-a pus capăt zilelor

03 spanzurat umbraUn jandarm din Haţeg, în vârstă de 42 de ani, a fost găsit spânzurat ieri dimineaţă, în holul locuinţei sale. Bărbatul a fost angajat timp de 22 de ani în cadrul Unităţii de Jandarmi din Haţeg, iar gestul extrem al acestuia i-a şocat profund pe colegii săi. Din primele cercetări s-a concluzionat că este vorba de o sinucidere, dar ancheta desfăşurată de poliţişti va stabili cu exactitate împrejurările care au dus la decesul jandarmului.

Aşa cum se arată în comunicatul transmis de IPJ Hunedoara, nu există vreo suspiciune de comiterea vreunei crime, iar trupul bărbatului a fost transportat la spitalul din oraşul Haţeg pentru necropsie. Din afirmaţiilereprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, bărbatul se afla în concediu medical, deoarece nu a trecut examenul psihologic periodic. „La ultima testare psihologică, efectuată cu aproximativ o lună în urmă, a reieşit faptul că avea anumite probleme, încât a fost îndrumat la Spitalul Militar din Sibiu, pentru o consultaţie de specialitate. De două luni se afla în concediu medical, iar în această perioadă nu a mai executat nici o misiune. Este o mare pierdere pentru noi şi regretăm că a recurs la un astfel de gest”, a declarat Lucian Stoichiţoiu, purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara. Aşa cum au afirmat cei prezenţi la faţa locului, bărbatul a lăsat un bilet de adio în care îşi cerea iertare pentru decizia sa de a-şi pune capăt zilelor. Jandarmul era divorţat şi avea un băiat de 20 de ani. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura