Un hunedorean băut la volan şi fără permis a încercat să scape cu fuga

15 aprilie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Ieri, duminică, în jurul orei 01.30, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe str. Cerbului, din municipiul Hunedoara, autoturismul condus de un hunedorean de 20 de ani.
Încercând să se sustragă controlului, acesta a rulat aproximativ 20 metri în marşalier, avariind un autoturism parcat, după care a fugit printre blocuri, abandonând maşina. Au fost alertate patrulele de ordine publică, în aproximativ 30 de minute, reuşindu-se prinderea fugarului şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei.
În urma testării, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.54mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Tânărul a fost condus la UPU Hunedoara, unde a refuzat prelevarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. (M.Crivăţ)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Accident feroviar la Livadia

O şoferiţă de 50 de ani, din judeţul Gorj, a intrat cu autoturismul într-o locomotivă a unui tren Interregio care...

Minoră lovită pe trecerea de pietoni în Deva

O fetiţă de doi ani din Deva a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada regulamentar. Minora...

Consiliul Judeţean al Elevilor Hunedoara îşi coagulează echipa

În perioada 13 – 15 aprilie, Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Hunedoara a organizat desfăşurarea unei sesiuni de ateliere pentru...

Închide