Actualitate

Un bărbat care s-a rătăcit pe munte a supravieţuit opt zile doar cu fructe de pădure şi apă

Un bărbat din oraşul Lupeni, care s-a ră­tăcit pe munte şi a fost căutat apoi de echipele de salvamontişti şi volun­tari, a fost găsit după opt zile, fără pro­bleme majore de sănătate, el relatând ulterior că a reuşit să supravieţuiască consumând fructe de pădure şi apă dintr-un pârâu din zona Staţiunii Straja.

În stare bună
Bărbatul a fost dat dispărut de familie pe 5 septembrie, după ce urcase la mun­te, imediat fiind începute opera­ţi­u­ni­le de căutare. În cadrul acestor mi­si­uni, echipele de salvatori s-au ajutat de drone şi câini antrenaţi pentru astfel de operaţiuni.
„Au fost opt zile de căutare neîncetată în zona Straja, pe văile principale, unde s-a presupus că această persoană s-ar fi rătăcit. A fost găsit în cea de-a opta zi (marţi seara – n.r.) de către nişte localnici. Au dat peste el din întâmplare, deşi echi­pele de salvare au trecut de ne­nu­mă­rate ori prin acel loc”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Ju­deţean Salvamont Hunedoara. Băr­ba­tul se afla într-o stare de sănătate bună şi după un control medical a fost pre­dat familiei. Şeful Salvamont Hunedoara a explicat că în cele opt zile de căutări, echi­pele trimise pe munte au fost în­so­ţite de voluntari, de membri ai familiei şi prietenii celui dat dispărut.
„Au fost opt zile în care echipe de 7-8 salvatori montani, însoţiţi de membri ai familiei, voluntari şi mulţi localnici, au pe­riat toată zona. Căutările s-au des­fă­şu­rat inclusiv cu drone şi câini. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine. Este sur­prinzătoare această supravieţuire de opt zile, în care probabil bărbatul s-a hră­nit cu ceea ce a găsit prin pădure”, a spus Bodean.
El a arătat că în această perioadă a anului sunt mulţi localnici care pleacă la cules de ciuperci, situaţie în care aces­tor persoane li se recomandă să anunţe familia în ce zone intenţionează să se deplaseze şi timpul pe care estimează că îl vor petrece acolo. De asemenea, este bine ca oamenii să aibă la ei o haină de ploaie, hrană şi apă pentru o zi sau două. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura