Comunitate

Ultima oră de dirigenţie

Moment special în rândul liceenilor din clasa a XII-a D, de la Colegiul Naţional „Decebal“, din Deva, ajunşi în prag de absolvire. Aceştia şi-au luat la revedere de la statutul de elev şi năpădiţi de emoţie, au participat la ultima lor oră de dirigenţie.
Cuvintele de rămas-bun ale dirigintelui care le-a îndrumat paşii vreme de patru ani, încurajările profesorilor de la care au învăţat atât de multe şi susţinerea părinţilor pe care i-au făcut să se simtă mândri au făcut ca momentul despărţirii de băncile şcolii să rămână de neuitat pentru tinerii absolvenţi. A fost ultima zi în care decebaliştii din clasa respectivă  au răspuns „prezent“ la strigarea catalogului.
„Ne vom aminti mereu, cu drag, de anii de liceu – cei mai frumoşi ani din viaţă“, spune Ana Beşleagă, elevă a clasei a XII-a D. Iar înainte de a se despărţi de şcoala care i-a făcut oameni mari, tinerii au ţinut să le mulţumească dascălilor, fără de care – spun ei – n-ar fi reuşit să capete ambiţia, perseverenţa şi încrederea de care au nevoie pe drumurile pe care vor păşi.
„Ne-au învăţat să înţelegem şi să gândim, ne-au modelat caracterele şi ne-au ajutat să devenim persoane capabile, integre, care pot da formă lumii în care trăiesc. Iar pentru asta, le suntem recunoscători“, a declarat Greta Moldovan, şefa de promoţie a Colegiului Naţional „Decebal“. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura