Comunitate

NICOLAE SCHIAU – „REVIN LA PRIMĂRIE!“ (III)

Stimaţi hunedoreni,
După cum ştiţi, la alegerile locale din 2008, balanţa a fost înclinată de „o masă de manevră“, formată în general din oameni cu probleme materiale şi sociale deosebite, care s-au lasat uşor atraşi cu diverse „atenţii electorale“. Cât de benefic a fost acest fapt pentru oraşul nostru, am simţit-o cu toţii de patru ani încoace…
Astăzi, în iunie 2012, se încearcă acelaşi lucru: manipularea unor categorii de cetăţeni cu situaţie materială dificilă, pentru a-şi vinde votul… Din fericire pentru noi, cetăţenii oneşti ai municipiului Hunedoara, acei „agenţi electorali“ cu influenţă în zonele respective şi care au rolul de a organiza şi coordona aceste acţiuni de dirijare a votului, sunt împărţiţi între contracandidaţii mei… Fiecare a căutat să-şi atragă de partea sa cât mai mulţi indivizi „respectaţi“ în cartier şi care să facă ceea ce ştiu ei mai bine pentru un candidat sau altul. În aceste condiţii, şi acea masă de manevră este împărţită între contracandidaţi şi, spre binele nostru, al cetăţenilor şi al oraşului, nu mai poate reprezenta o masă critică în măsură să hotărască alegerea primarului şi să hotărască destinul Hunedoarei pentru următorii patru ani …
Dumneavoastră, cetăţenii oneşti ai oraşului, cei cărora le pasă de oraşul nostru şi care nu pot fi cumpăraţi sau manevraţi cu diverse atenţii şi promisiuni fără acoperire, puteţi să anulaţi definitiv aceste manevre disperate ale celor ce încearcă să câştige folosind mijloace incorecte şi nelegale.
Puteţi face acest lucru, prezentându-vă în 10 iunie la vot în număr cât mai mare, arătând că vă pasă de oraşul nostru şi nelăsându-i pe cei incorecţi să decidă în locul dumneavoastră. Votaţi aşa cum credeţi că e mai bine pentru oraşul nostru şi arătaţi că hunedorenii nu pot fi manipulaţi şi cumpăraţi aşa cum cred unii.
Alegeţi în fruntea oraşului pe cel ce a demonstrat prin fapte că merită acest lucru.
Alegeţi pe cel ce a reuşit să facă în patru ani atâtea lucruri importante, cu bani puţini.
Alegeţi un om gospodar, care ştie din prima zi de lucru ce are de făcut. Nu mai pierdeţi timpul atât de preţios pentru oraşul nostru, aşteptând ca primarul să înveţe ce are de făcut.
Votaţi NICOLAE SCHIAU primar şi să trecem la treabă. Problemele oraşului şi ale dumneavoastră nu pot să mai aştepte.
Din 11 iunie, cu sprijinul dumneavoastră, REVIN LA PRIMĂRIE!
Nicolae Schiau, candidat independent la Primăria Hunedoara

19 comentarii la „NICOLAE SCHIAU – „REVIN LA PRIMĂRIE!“ (III)

  • nicule ,te-ai aliat cu vadim ,asta spune tot ,lasa mani-pulatii!

  • Rozaliule, du-te invartindu-te,te votam la pastele cailor ! Ce te tot lauzi cu realizarile? In afara de aroganta n-ai adus nimic nou sub soare in primarie si in oras! Ratatule !!!

  • Aveti perfecta dreptate , domnule Schiau ; am suferit cu totii patru ani , Hunedoara a pierdut patru ani degeaba , pentru ca in 2008 au facut legea toti interlopii si mafiotii . Anul asta nu-i mai lasam ; hunedorenii va vor vota pe d-voastra masiv si nu vor putea sa mai faca nimic . Sunteti singurul care stie ce are de facut la primarie . Arion sa ne spuna mai intai ce a facut pentru voturile pe care i le-am dat de doua ori , iar Bende nu va fi niciodata primarul Hunedoarei …. S-ar zvarcoli Avram Iancu in mormant ….

  • lasane nicule…..nu avem nevoie de tine……suntem satui de hoti ca tine…..de unde ai avut bani sa faci vile???ca ai venit la primarie din ordonanta…cum ai ajuns primar..hop si tu sa furi…lasane…dute primar la pestis sau cristur…dar lasane pe noi …..

  • toti sunt niste hoti nenorociti,.. pentru discutii despre Hunedoara, administratia locala, despre oras, traditii, istorie, locuri de munca, sport etc intrati pe forumul Hunedoarei, click pe nume

  • pentru gasirea de solutii viabile pentru orasul nostru, pentru dezvoltarea zonei intrati pe forum si spuneti-va ideile si planurile.

  • bogdane ,tu vorbesti in numele tau ,a familiei tale ,a neamului?,sau esti bulibasa?nu scrie ,noi votam ,decat daca reprezinti ceva comunitate ca sefut!;deci tic ,omul schiau candidatul ,e putin speriat, frustrat,nu are loc la MAREA SCHISMA,so that,se agata de liane ,e combinat cu vadim,la OHA,ppc,poate pica ceva,deci ,unde e coloana?,never come back man!ca primar!

  • Nu cred ca o sa mai revii vreodata la primarie. Hunedorenii te-au taxat in 2008 pentru parcurile distruse si spatiile vandute. Never.

  • Este o adevarata placere sa vad cum va consumati cu disperare pe aici. Stiti deja ca Schiau iese primar dupa toate sondajele care le faceti. Ma dezgusta propaganda voastra de partid. Mai bine langa numele voastre de postaci, ati pune si sumele in euro cu care ati fost platiti sa stati in fata calculatorului si sa aruncati cu acuze si vorbe goale. Sunteti jalnici!

  • Bravo,Stefan!!! Le-ai zis-o asa cum trebuie!!! Sa va dea Dumnezeu voua atatea vile cate are Schiau redusi mintal ce sunteti!!Eu va inteleg amaratilor,de frustrati ce sunteti si constienti fiind ca Schiau va reveni la primarie din 11 iunie dati tot felul de commenturi rautacioase care nu au nici un efect!!!

  • Iar tu CARSAN IOAN,vezi-ti de cei care te-au angajat in functia de pupincurist!!!!!Cred ca esti in minoritate,poate esti vreun ungur. Bogdan are perfecta dreptate!! VOTAM NICOLAE SCHIAU PRIMAR!!!

  • Va tataie curu de frica, bai! Sunteti niste mancatori de rahat! Omu asta chiar a facut ceva, pentru voi, astia care nu stiti nimic in afara de critica. Las ca a facut Hada cacatu praf in orasul nostru, mai aveam putin si ne mancau serpii.. Mult succes, domnul Schiau!!!!

  • alooooooooooooooo,amanda ,eu pupincurist? never ,mie nu-mi plac schimbarile dintr-un partid in altul ,nu sunt ,nu sunt nu am fost membru de partid ,in final ptr. mine e important cine va fi gospodarul orasului,so that amanda ,tati ,go to bed !

  • hellooooo,la naibaaaaa!!! scuteste-ma cu englezismele tale si din nou esti pe langa subiect!!! cine a trecut dintr-un partid in altul inteligenta artificiala?! Schiau e INDEPENDENT cu adevarat,pe cand Bende e UDMR-ist cu totul,Hada e o carpa aruncata de Molot,iar Arion e PDL-ist sub acoperirea Usp-ului!! asa ca PUPINCURISTULE CARSAN IOAN,mami,fugi la somn ca ti-a obosit neuronul!!!!! ADIOOOOOOOOOOO

  • Bravo Amanda . Schiau e cel mai integru dintre toti. El e singurul candidat care merita sa ajunga primar, restul sunt CATINDATI. SCHIAU PRIMAR>

  • Suntem toti mai slabi edili decit Schiau si de aceea am hotarat sa nu mai candidam pt primar. Dragi hunedoreni votati SCHIAU PRIMAR daca vreti ca orasul nostru sa mearga pe o directie buna, daca vreti un oras curat, daca vreti sa aveti noi locuri de munca, daca vreti sa aveti locuinte, daca vreti sa scapati de gropile de pe strazi etc. Pentru noi aceasta misiune este prea grea si renuntam. Noi il sustinem pe Schiau. VOTATI SCHIAU PRIMAR>

  • SUCCES DOMNULE NICOLAE SCHIAU, DUMNEZEU SA VA AJUTE SA REUSITI SA FITI PRIMARUL NOSTRU AL TUTUROR HUNEDORENILOR. VOTATI NICOLAE SCHIAU.

  • Cum stam cu primaria Rozaliule,ai ? Ce ziceti BRM, Amanda cretinilor ?

  • Pentru Andrei si ceilalti pupincuristi ai lui Arion : nu va bucurati fraierilor . O sa va treziti repede din vis . Niciodata Hunedoara nu a fost atat de izolata ca acum . Vai de mama lui oras …. Asta este , asa am votat , ne meritam soarta ….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura