Turneu de şah pentru elevi la Deva

6 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Rotary Club Deva Castrum şi Clubul de Şah Deva, în colaborare cu Hotel President Deva, organizează mâine, 8 decembrie, la Restaurant President Deva, turneul de şah pentru elevi Cupa „Rotary Deva Castrum”.

Structura turneului Cupa „Rotary Deva Castrum” comunicată de către organizatori este următoarea: elevi legitimaţi (şah rapid, cinci runde sistem elveţian) – elevi clasele I – IV şi elevi clasele V – VIII. Elevi nelegitimaţi (cinci runde sistem elveţian) – elevi clasa 0 (inclusiv grădiniţă), elevi clasele I – IV şi elevi clasele V – VIII. Se va juca fără ceas, iar în caz că se va depăşi timpul estimat de joc se va introduce ceasul cu timpul de 5 minute/ jucător.
La fiecare grupă/ turneu trebuie să fie minimum şase sportivi înscrişi, în caz contrar grupele/ turneele se vor comasa. Taxa de participare este de 15 lei. Participanţii vor prezenta la înscriere carnetul de elev sau adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ la care studiază din care să rezulte clasa în care este înscris. Arbitrii turneului vor fi Iuliu Hegeduş, Cosmin Tătăruş şi Marius Lungu.
La fiecare secţiune, legitimaţi şi nelegitimaţi, se vor acorda ca premii pentru locul 1 un trofeu şi o medalie, de la clasa I până la clasa a VIII-a. Toţi copiii participanţi vor primi diplome şi medalii, plus premii surpriză.
Validarea înscrierilor şi şedinţa tehnică vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 10. Cele cinci runde sunt programate să înceapă la orele 10.40, 11.20, 12.00, 12.40 şi 13.20. Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 14.
Informaţii suplimentare se pot obţine la Clubul de Şah Deva, de la dl. Marius Lungu, tel. 0728.842.898 şi Rotary Club Deva Castrum, Bianca Oproescu, tel. 0723.079.172.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Teatrul de Artă Deva încheie anul 2018 în forţă şi începe 2019 cu două premiere

Teatrul de Artă Deva încheie anul 2018 în forţă, oferind publicului în luna decembrie o serie de evenimente care sperăm...

Bulina neagră, 6.12.2018

Petru Alexandru Balasz, tânăr de 19 ani, din Hunedoara Pentru că riscă închisoarea după ce a băgat un devean în...

Bulina albă, 6.12.2018

Ilie Pintea, corespondentul din judeţul Hunedoara al postului public de radio Pentru că a fost decorat cu Emblema de Onoare...

Închide