Turist în România

Poate am fost eu ghinionist. Poate că am prins o zi proastă. Poate că am sensibilităţi legate de… Vă voi spune ce am pe suflet şi vă las să trageţi concluziile şi poate să-mi relataţi experienţe diferite sau asemănătoare.
O problemă de serviciu mi-a purtat paşii spre Târgovişte. Nu mai văzusem oraşul şi m-am bucurat – ştiam că fusese capitală a Ţării Româneşti, ştiam ceva de Curtea Domnească şi Turnul Chindiei şi mă bucuram că voi avea prilejul să le văd.
Am stat cam o oră să găsesc cazare pe Internet. M-am oprit asupra pensiunii „Casa Domnească”, situată, după propria prezentare, la 500 de metri de centrul oraşului. Am vizionat interioarele, tarifele (120 de lei pe noapte, pentru trei persoane, nu scria dacă micul dejun este sau nu inclus). Am făcut rezervarea on-line şi am pornit la drum. Pe la Braşov, apoi prin pasul Bran. Drumul, superb, ca peisaje. Dar, de la Câmpulung până la Târgovişte, vreo 60 de kilometri, din care jumătate efectiv distrus, am mers cu 20 la oră. Am sosit pe la 22,30. Am găsit Casa Domească din prima, datorită GPS-ului. Ne-a întâmpinat portarul. Am uitat să vă spun că de pe drum am sunat, să vedem dacă rezervarea noastră era operaţională. Nu era. Nu se uitase nimeni pe rezervările on-line, aşa că fiica-mea, uşor agasată, a mai făcut-o o dată prin telefon, după ce a tot încercat s-o convingă pe respectiva, de la celălalt capăt al firului, că nu sunt domnul Andrei de la Universitate.
Portarul a chemat o ospătăriţă. Ospătăriţa ne-a privit lung şi a spus să aşteptăm. Am aşteptat, nu mult, şi ne-a dus la etajul I, unde am plătit. Fără să ni se dea chitanţă. Am intrat în cameră, care nu arăta nici pe departe conform celor trei stele pe care pretindea că le are. Dar eram obosiţi şi ne-am culcat…
…Ceasul a sunat la ora 8 dimineaţa. Mă miram de ce e întuneric beznă în cameră. Simplu. La doar 10 centimetri de geam, era un zid de cărămidă. Practic, nu aveam geam. Am trecut şi peste asta. La micul dejun, a fost mai mult aruncată o faţă peste masă, apoi, un băiat ocupat să care alte mese ne-a spus că nu se prea poate ocupa de noi, că ei au nuntă. Până la urmă, ne-a dat micul dejun, între două mese cărate şi probabil, fără să se spele pe mâini. Chitanţă pentru cameră tot nu am primit.
În rest, vizitarea Curţii Domneşti şi mai ales a Mănăstirii Dealu, unde este depus capul lui Mihai Viteazul, merită efortul de a merge la Târgovişte. Ne-am promis că nu vom mai călca pe la „Casa Domnească” din Târgovişte, ceea ce vă recomandăm şi dvs.
P.S. Editorialul a fost trimis prin amabilitatea deosebită a celor de la Librăria Humanitas din Sibiu, care mi-au oferit calculatorul de casă, pentru a scrie. Le mulţumesc…