Trupele de handbal din judeţ, doar două victorii din şapte posibile

8 noiembrie 2017 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Echipele de handbal hunedorene participante în campionatele naţionale de juniori au obţinut doar două succese în ultima săptămână, în cele şapte partide jucate. Victoriile au fost obţinute de grupările de juniori II, în timp ce trupele de juniori III au pierdut pe linie.

CSŞ Petroşani a salvat onoarea fetelor
Echipa de juniori II de la CSŞ Petroşani a fost singura grupare feminină din judeţ care a obţinut o victorie în ultima etapă. Trupa antrenată de Daniel Brânzău a învins la limită, în deplasare, pe LPS Slatina, scor 25-24 (12-13). În clasament, echipa din Valea Jiului ocupă locul 3 în seria E, cu 7 puncte şi va evolua la finalul săptămânii viitoare în primul turneu de sală, în care va întâlni echipele HCM Craiova, Chimia Rm. Vâlcea şi CSŞ Drobeta Turnu Severin.
În schimb, echipa de junioare III a clubului CSŞ Petroşani a fost învinsă în etapa a VIII-a a seriei E, scor 25-30 (16-17), de CSŞ Drobeta Turnu Severin, ocupând locul 5, cu 13 puncte. În aceeaşi serie, CSM „Mihai Viteazul” Vulcan a fost învinsă la rândul ei de HC Universitatea FEFS II Craiova, scor 23-28 (8-18), ocupând locul 8 în clasament, cu 8 puncte. În runda viitoare, cele două echipe se vor întâlni în meci direct, la Vulcan.

Trupele masculine, pe podium la ambele categorii
Echipa masculină de juniori II de la CSŞ Hunedoara a învins în etapa a VI-a a seriei G, pe teren propriu, scor 36-29 (16-12), pe LPS Sebeş. În clasament, hunedorenii ocupă locul 3, cu 13 puncte şi vor sta în runda viitoare. În schimb, echipa de juniori III a cedat în faţa grupării CSM Şcolar Reşiţa, scor 26-30 (14-18). Chiar şi cu acest eşec, hunedorenii se află pe podium, ocupând locul 3, cu 10 puncte, şi vor juca în următorul meci, în deplasare, cu LPS Banatul Timişoara.

Echipele feminine de pe Cerna, înfrânte de trupe din Timiş
Cele două echipe din Hunedoara aflate în seria G a campionatului naţional de junioare III au fost învinse în ultima rundă. CSŞ Hunedoara a pierdut în deplasare, scor 28-41 (16-20), în faţa echipei HC Jimbolia iar ACS „Traian Lalescu” a cedat pe teren propriu, scor 16-25 (7-13), în faţa celor de la Şcoala Generală Numărul 7 Timişoara. În clasament, ACS „Traian Lalescu” ocupă locul 6, cu 7 puncte şi va întâlni în următorul meci pe LPS Banatul Timişoara, iar CSŞ Hunedoara ocupă locul 7, cu 6 puncte şi va juca în următoarea partidă cu ACS Leu Giarmata. (Ovidiu Mănăstire)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
West Deva a obţinut al patrulea succes în Liga a II-a de futsal

Gruparea care reprezintă municipiul de reşedinţă în a doilea eşalon de futsal al României, West Deva, a reuşit să câştige...

Bulina albă 8.11.2017

Comisarul şef Ovidiu Gabriel Bîrlea, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara

Bulina neagră 8.11.2017

Nicolae Bitang, zis „Nimurug”, din Lupeni

Închide