Triumf parţial la „DCMT International”

17 mai 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Sport

Ciprian Marinuţ

Gimnastele de la CNS CSS „Cetate” Deva au fost lidere la doar două dintre cele trei categorii de vârstă ale competiţiilor „DCMT International – Cupa Cetăţii” şi „Kids Cup”, organizate sâmbătă la Deva de fosta campioană Gina Gogean.

Aici sunt campioanele viitorului

„DCMT International – Cupa Cetăţii”, noua variantă a „Cupei DCMT”, şi „Cupa Kids” au adus la lumină şi la ediţia 2010, tinere gimnaste care pot străluci peste ani în competiţiile internaţionale de top. Dintre cele peste 40 de sportive din şapte ţări, prezente în concurs, cel puţin deveanca Alexandra Marcu şi unguroaica Noemi Macra au stofă de campioane şi pot deveni valori certe ale acestui sport, dacă au ambiţia să viseze la performanţă şi vor evita accidentările. Marcu de la CNS CSS „Cetate” Deva a obţinut cea mai mare notă din concurs (14.100 la bârnă), iar Macra a fost lidera echipei maghiare Toma Club Bekescsaba, câştigând concursul individual compus, la categoria 14-15 ani. „Au participat multe gimnaste talentate, care pot ajunge la performanţă, dacă muncesc cu seriozitate la antrenamente. Astfel de competiţii, organizate special pentru categoriile de vârstă mai mici, au rolul de a le motiva pe sportive să muncească la antrenamente şi a le da încrederea că pot să fie mai bune”, a spus Gina Gogean, organizatoarea concursului.

Trădate de paralele şi cu adversare mai mari

Gimnastele de la „şcoala campioanelor”, CNS – CSS „Cetate” Deva, au fost în lupta pentru locul întâi la toate categoriile, însă n-au mai fost lidere absolute ca la precedentele şapte ediţii. „Cetate” a triumfat fără probleme la categoria 11-13 ani, la care a ocupat tot podiumul şi la categoria 8-10, în cadrul „Cupei Kids”. Totuşi, la categoria 14-15 ani, sportivele de la „Cetate” au fost doar pe locul doi la echipe, după Toma Club Bekescsaba (Ungaria) şi pe locurile trei şi patru la individual compus, după două sportive din Ungaria. Devencele au obţinut punctaje bune la bârnă şi sol, însă au avut execuţii modeste la paralele şi sărituri, fiind devansate de echipa Toma Club Bekescsaba (Ungaria). „Nu e un capăt de ţară că Cetate a fost doar pe locul doi la categoria 14-15 ani. Noi am participat cu gimnaste de 13-14 ani, iar cele de la clubul din Bekescsaba erau mai mari ca vârstă şi sunt componente ale unei grupe de elită, ce se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice din 2012. În plus, fetele noastre sunt abia la jumătatea procesului de pregătire, întrucât competiţia lor principală din acest an va avea loc doar peste o lună”, a explicat Adrian Liga, directorul CNS CSS „Cetate” Deva.

Spectacol şi culoare

În afara luptei sportive, „DCMT International – Cupa Cetăţii” şi „Cupa Kids” au fost „colorate” şi cu alte elemente de spectacol. Exerciţiile de gimnastică aerobică, prezentate de sportivi din Sibiu, Cluj, Arad şi Petroşani, au adus, ca de obicei, eleganţă şi strălucire. Iar demonstraţia, care a îmbinat artele marţiale cu gimnastica sportivelor de la clubul de karate „Heian” Deva, pregătite de sensei Marius Biji, a smuls ropote de aplauze.

Rezultate tehnice:

• Cupa DCMT International – Cupa Cetăţii

Categoria 14-15 ani, echipe: 1. Toma Club Bekescsaba (Ungaria) – 103.350; 2. CNS CSS „Cetate” Deva – 101.700; 3. Delfin Si Se Szombathely (Ungaria) – 101.100; 4. T.J. Sokol Ostrava (Cehia) – 90.600; 5. GIB Ljubljana (Slovenia) – 90.450; 6. Iskra Zabrze (Polonia) – 90.050; 7. GD Osijek Zito (Croaţia) – 89.000; 8. Sokolsko Voivodina Novi Sad (Serbia) – 86.000; 9. AS Ginnicclub Bolognia (Italia) – 85.500.

Categoria 14-15 ani, individual: Noemi Makro (TC Bekescsaba) – 53.250; 2. Dorina Jelencsics (Delfin Si Se Szombathely) – 52.900; 3. Alexandra Marcu (Cetate Deva) – 50.700; Ana Maria Ocolişan (Cetate Deva) – 49.400.

Categoria 11-13 ani, individual: 1. Andreea Iridon (Cetate Deva) – 47.900; 2. Mădălina Blendea şi Emanuela Pârva (Cetate Deva) – 47.150.

• Cupa Kids

Categoria 8-10 ani: 1. Adela Florea (Cetate Deva) – 47.700; 2. Dejana Kuzmanovic (Voivodina Novi Sad) – 41.000; 3. Katarin Kunovic (Voivodina Novi Sad) – 38.600.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Sâmbătă noaptea, dacii şi romanii au vizitat Deva

Evenimentul „Noaptea albă a muzeelor” s-a dovedit a fi o reuşită, în ciuda faptului că ploaia torenţială a dat puţin...

Fost miner din Valea Jiului, arestat pentru finanţarea terorismului

Un fost miner din Valea Jiului a fost arestat în Italia, pentru că a făcut parte dintr-o reţea de trafic...

Uro Liti Medica – performanţã hunedoreanã de nivel mondial

Pornind de la principiul „nu există boli, există bolnavi“, CLINICA URO LITI MEDICA din Hunedoara asigură servicii medicale integrate, fiind...

Închide