Trei oraşe din judeţ au intrat în carantină

22 martie 2021 | 1 Comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Trei localităţi din judeţ, Petroşani, Brad şi Simeria sunt de astăzi în carantină din cauza creşterii cazurilor de Covid la peste 6 la mia de locuitori. Potrivit prefectului Călin Marian, carantina va dura două săptămâni.
„Cele trei oraşe vor intra în carantină de marţi dimineaţa, de la ora 8,00. Suntem la un vârf, aşteptăm ca lucrurile să se liniştească şi, în paralel, cu intensificarea ritmului de vacci­nare, automat aşteptăm să scădem. Este cea mai mare rată de infectare din judeţul Hune­doara, de la apariţia virusului SARS-Cov-2. Cu sigu­ranţă, trebuie să colaborăm şi să nu in­ducem o stare de panică, să explicăm oame­nilor că tot ceea ce facem este pentru ei şi nu împotriva lor. În rest, de pe o zi pe alta, vom lua deciziile cele mai bune”, a declarat prefectul de Hunedoara.
La rândul său, directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, a precizat că auto­rităţile au efectuat duminică analizele de risc pentru Brad, Petroşani şi Simeria şi au îna­intat datele la INSP, avizul instituţiei fiind primit în cursul serii de duminică.
„Am făcut, duminică, analizele de risc pentru oraşul Simeria şi municipiile Brad şi Petroşani. Au fost transmise la INSP. Avizul a venit aseară târziu, după ora 22,00. Luni s-a votat în CJSU caran­ti­narea celor trei localităţi”, spune Sebastian Mezei.
În judeţ, incidenţa cazurilor de Covid era ieri de 4,18 la mia de locuitori, înregistrându-se 56 de noi îmbolnăviri, În municipiul Brad incidenţa era dde 6,47, Petroşani,6,0, iar în Simeria, 6,04 la mia de locuitori. Trebuie ştiut că locuitorii din Petroşani, Brad şi Simeria vor putea părăsi localitatea doar cu declaraţia la ei, şi doar dacă au un scop aprobat de autorităţi, cum ar fi să meargă la muncă sau la spital.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    Trebuie sa ai tupeu sa ceri demisia Prefectului pentru ca a carantinat Petrosaniul,Vinovatul nr 1 pentru infectarea Petrosaniului este chiar RIDZI,cel mai mare focar de infectati au fost si sunt la primaria condusa de Iacob Ridzi,peste 20 de angajati ai primariei au fost infectati se poate verifica la DSP Hunedoara, acest individ nu a facut nimic ca sa inpiedice raspindirea virusului,acest hotttt a facut avere in urma acestei pandemi,sa mutatla VILA ce-i pasa.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Şoferi, urmăriţi de poliţişti, pe câmp şi prin Orăştie

Un tânăr de 32 de ani, din Geoagiu, a fost ţinta echipajului rutier. Poliţiştii i-au făcut semn să oprească pentru...

Aruncaţi cu maşina într-un cap de pod

Un şofer inconştient de 66 de ani, din Pe­tro­şani, a produs un grav accident de circulaţie pe DN 66, pe...

Prinşi la volan fără permis şi cu maşina radiată

Cel care a pus în real pericol şoferii care cir­culau pe DN 7 este un bărbat de 34 de ani,...

Închide