Trei minori au dat o spargere pentru dulciuri şi răcoritoare

8 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

Maximilian Gânju

Copiii au fost prinşi de poliţiştii locali din Deva şi duşi pentru cercetări la sediul poliţiei. Minorii au spart o vitrină frigorifică a unui magazin din zona Cetăţii Devei şi au plecat de acolo cu dulciuri şi răcoritoare, dar nu au reuşit să ajungă prea departe cu bunurile furate, pentru că au dat peste un echipaj al Serviciului de Ordine şi Linişte Publică, Paza Bunurilor din cadrul Poliţiei Locale Deva.

Minorii sunt cercetaţi penal pentru furt. Poliţiştii aceluiaşi serviciu, pe parcursul lunii trecute, au desfăşurat mai multe acţiuni pentru combaterea tulburării liniştii şi ordinii publice, iar pe domeniile de competenţă au fost aplicate 186 de sancţiuni din care 80 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 17.560 lei. În ceea ce priveşte circulaţia rutieră, poliţiştii locali au dat 198 de avertismente şi 93 de amenzi, dar au dirijat şi circulaţia în zona şcolilor din oraş pentru ca elevii să se simtă în siguranţă.
Conform raportului de activitate al Direcţiei Poliţia Locală Deva, pe luna septembrie 2019 au fost aplicate 519 sancţiuni pe domeniile de competenţă ale acestei instituţii. Valoarea totală a amenzilor date de poliţiştii locali s-a ridicat la suma de 57.700 de lei. Poliţiştii au continuat lupta împotriva celor care aruncă deşeuri pe albiile Râului Mureş şi au efectuat pânde în locurile unde au avut informaţii că se depozitează ilegal gunoi. Serviciul Disciplina în Construcţii, Protecţia Mediului şi Activitate Comercială a aplicat 42 de sancţiuni (11 avertismente şi 31 de amenzi). Valoarea amenzilor aplicate a fost de 12.650 de lei.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
O femeie a fost atacată şi rănită grav de un urs

O femeie de 50 de ani, din Ohaba Ponor, comuna Pui, a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani cu...

Lupte libere. Sportivele de la LPS Cetate Deva, pe podium

Finala Campionatului Naţional de Lupte seniori U23 s-a desfăşurat anul acesta la Covasna, iar după trei zile de competiţie, sportivele...

Fotbal, Liga a V-a. Măgura Pui, înfrântă acasă, pierde primul loc

Duminică s-au desfăşurat întrecerile etapei a cincea din campionatul Ligii a V-a judeţul Hunedoara la fotbal.

Închide