Trei condamnaţi din dosarul „Comorile dacice”, urmăriţi internaţional

02 iulian ceia aurari (40)Natalia Bumbac

Deşi au trecut trei săptămâni de când a fost dată sentinţa definitivă în dosarul „Comorile dacice”, în care au fost aplicate pedepse de închisoare cu executare, patru dintre cei 10 condamnaţi sunt încă în libertate.
Aceştia nu au fost găsiţi la domiciliu de către poliţişti atunci când au fost emise mandatele de executare a pedepsei, dar nici pe teritoriul României nu au fost depistaţi. Ca urmare, poliţiştii au solicitat instanţelor de judecată abilitate emiterea de mandate de urmărire internaţională pe numele celor patru dispăruţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, instanţa a emis, ieri, pe baza cererilor, trei mandate de dare în urmărire internaţională, care au fost transmise către IPJ Hunedoara. Este vorba de Mugur Niu Nedelcu, Adrian Marcel Nistor şi Ion Nedelcu, care au adresa de domiciliu în judeţ. „IPJ Hunedoara a intrat în posesia mandatelor de urmărire internaţională şi a luat legătura cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională care urmează să implementeze toate datele în sistemul informatic unde sunt înregistrate persoanele urmărite internaţional”, a afirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Situaţia lui Iulian Ceia (foto), cel de-al patrulea condamnat, care nu a fost încarcerat până în prezent, este deocamdată, necunoscută, acesta având ultimul domiciliu în Bucureşti. Iulian Ceia a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani închisoare cu executare, asta, după ce prima instanţă, mai exact, Tribunalul Hunedoara, i-a aplicat o pedeapsă de 12 ani închisoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Casa de amanet a soţiei viceprimarului din Orăştie, jefuită în stil profesionist

În ultima zi a anului trecut, o casă de amanet din Orăştie a fost prădată de hoţi. Prejudiciul depăşeşte 200.000...

Simota a debutat în 2015 cu dosarul de evaziune fiscală

Unul dintre dosarele afaceristului Alin Simota (foto), în care este judecat pentru evaziune fiscală, a avut termen ieri la Judecătoria

Spărgători de maşini, prinşi în miez de noapte

Duminică noaptea, în jurul orei 3.00, doi hoţi din Petroşani au dat nas în nas cu poliţiştii. În urma controlului,

Închide