Trei aleşi părăsesc Consiliul local al Devei

Trei consilieri locali ai municipiului Deva au demisionat din funcţii, urmând ca pe locurile rămase libere să vină următorii aleşi de pe listele partidelor de la care au candidat. În şedinţa ordinară din 27 septembrie, Consiliul local (CL) Deva va lua act de demisiile lor. cl-deva-august-2016-22
Primul pe lista consilierilor locali care renunţă la mandat este Florin Oancea, de la ALDE, iar în locul său va veni Marius Surgent. Atunci când s-a decis să plece din funcţie, Oancea nu a explicat de ce a luat această hotărâre, colegii săi de partid arătând că a plecat pentru a se putea ocupa de propriile afaceri. Un alt consilier local, de data aceasta de la PSRO, Tiberiu Coroiu, va pleca din CL Deva, după ce a obţinut, în urma unui concurs, şefia Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală a Primăriei Deva. Acesta va fi înlocuit cu colegul său de partid Ioan David, un consilier local cu o experienţă bogată în domeniul administraţiei publice locale. Şi Adriana Maria Chirilă, de la PSRO, pleacă din CL Deva, pentru a putea conduce Serviciul Comunitar de Cadastru şi Agricultură al primăriei, fiind desemnată pe post pentru o perioadă de maximum şase luni de zile. Colegul de partid care-i va lua locul este Florin Gheorghe Mureşan, ales pe listele PSRO, care a dat şi primarul municipiului Deva. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare