Tragedie pe DN 66, lângă Hațeg. O femeie a murit și două persoane rănite grav

30 noiembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment

 

O femeie în vârstă de 50 de ani, din Hațeg, care se afla la volanul unui autoturism Logan, și-a pierdut viața după ce a lovit o autoutilitară ce transporta sicrie. Tragedia s-a produs, vineri dimineața, pe DN 66, în zona localității Ciopeia, din apropiere de Hațeg.

Potrivit datelor furnizate de polițiștii rutieri, femeia care se afla la volanul autoturismului care a produs tragedia a intrat pe contrasens și lovit în plin autoutilitara care circula regulamentar din sens opus. „În urma impactului dintre un autoturism şi o autoutilitară ce transporta sicrie, trei persoane, două femei şi un bărbat, au suferit multiple traumatisme. La sosire, echipajele specializate în descarcerare şi ajutor medical de la Detaşamentul Petroşani şi Garda Baru au găsit două persoane cu multiple trumatisme, dar conştiente, şi o altă victimă, încarcerată în autoturism, aflată în stop cardio-respirator. Personalul medical al SAJ și pompierii salvatori au încercat să resusciteze femeia timp de aproximativ o oră, dar fără rezultat”, a declarat maiorul  Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Cele două persoane aflate în autoutilitare care transporta sicrie, un bărbat de 52 de ani și o femeie de 48 de ani, au ajuns la spital în stare gravă. Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală. (M.Crivăț)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara a demisionat din funcție

  Președintele-Director General a Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Liliana Vaidner (foto), a demisionat, ieri, din funcție. Acesta și-a...

Anunţ finanţe, 29.11.2019

Mircea Igreţ, reales preşedinte al Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara

Mircea Igreţ (foto) a obţinut recent un al treilea mandat de lider al Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara. Mandatul de sindicalist...

Închide