Eveniment

Tragedie evitată de pompierii din Petroşani

03 incendiu fabrica (4)Maximilian Gânju

Intervenţia rapidă a militarilor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani a făcut ca un incendiu la o fabrică de confecţii să nu se transforme într-un dezastru.

Incendiul a izbucnit, duminică noaptea, la o hală situată în cartierul Colonie din Petroşani, şi a fost observat de cei care aveau locuinţe în vecinătate. Speriaţi că focul ar putea să se extindă şi să le mistuie locuinţele, oamenii au cerut ajutor prin 112. Imediat, la locul incendiului au ajuns mai multe echipaje ale pompierilor din Petroşani, care au reuşit să stingă focul în câteva minute.
”Detaşamentul de Pompieri Petroşani a intervenit cu două autospeciale de stingere, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de producţie a meterialelor textile, din municipiu. La sosirea echipajelor de intervenţie, ardea acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 10 metri pătraţi, o bucată de rigips şi tabloul electric. Pompierii au stins incendiul în cel mai scurt timp, stabilind că arderea a fost generată de un scurtcircuit electric”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Faptul că militarii au intervenit foarte repede a făcut ca pagubele să fie mici, însă mai important este că locuinţele din apropiere au fost salvate. În cartierul Colonie din Petroşani, casele sunt poziţionate una lângă alta, iar incendiile se extind cu repeziciune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura