EvenimentFlash

Traficanţi de comori, vânaţi de poliţiştii hunedoreni

03 vas ceramic cu monede anticeMaximilian Gânju

Specialiştii de la IPJ Hunedoara în activităţi de investigare a infracţiunilor la regimul patrimoniului cultural au fost solicitaţi să efectueze mai multe percheziţii în judeţele Iaşi şi Neamţ la persoane bănuite de trafic cu bunuri arheologice.
Poliţiştii hunedoreni au fost solicitaţi de IGPR pentru a derula acţiunea din zona Moldovei, datorită expertizei lor în infracţiuni la regimul patrimoniului cultural. Astfel, au fost derulate opt percheziţii împreună cu poliţişti din judeţele Iaşi şi Neamţ, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR, iar anchetatorii au descoperit sute de monede antice şi medievale, din aur şi argint, detectoare de metale, dar şi alte artefacte.
„IGPR se ocupă de acţiune, o coordonează, şi de regulă, sunt chemate în sprijin şi judeţele care au structuri de investigaţii pe patrimoniul cultural. Poliţiştii din IJP Hunedoara au expertiză, avem specialişti în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, însă sunt mai multe judeţe care au asemenea structuri. Ai noştri s-au specializat pentru că avem siturile arheologice şi au participat la o serie de întâlniri şi în străinătate”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. În urma percheziţiilor, la una dintre adrese, poliţiştii au descoperit un vas ceramic medieval cu peste 600 de monede antice şi medievale din aur şi argint, precum şi cinci detectoare de metale folosite în activitatea infracţională.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura