FlashSport

Tot aurul gimnasticii a ajuns la Deva

Ciprian Marinuţ

Gimnastele de la CNS CSS „Cetate” Deva au câştigat toate cele şase medalii de aur puse în joc la Campionatul Naţional al Maestrelor şi al Echipelor de Club. Sportivele „inventate în laboratorul performanţelor” de la Deva au triumfat în concursul pe echipe şi au cucerit aurul şi alte cinci medalii la individual compus şi în cele patru finale pe aparate, obţinând 11 din totalul de 18 trofee decernate.

Cea mai bună echipă din ţară
Echipa CNS CSS „Cetate” 1 Deva, formată din junioare I şi II, a câştigat medaliile de aur la Campionatul Naţional pe Echipe al Maestrelor, disputat vineri, în Sala „Nadia Comăneci” din Oneşti. Cea mai bună echipă de gimnastică a României în anul 2012, la nivel de maestre, este formată din Ştefania Stănilă, Ana Maria Ocolişan (ambele junioare I), Andreea Iridon şi Asiana Peng (ambele junioare II), legitimate la clubul devean. CNS CSS „Cetate” a acumulat 165, 825 puncte şi a câştigat titlul naţional la o diferenţă de peste opt puncte. Echipa ASJ Bacău-Oneşti, care a avut-o în componenţă şi pe vicecampioana mondială la sol, Diana Chelaru, a adunat 157, 100 puncte şi s-a clasat pe locul doi, iar CSSG Focşani, cu 152, 625 puncte, a obţinut medaliile de bronz. Pe locurile următoare s-au situat CSS 1 Constanţa şi echipa CNS CSS „Cetate” II Deva, formată din: Ioana Nicoară, Emanuela Pîrva, Laura Jurca, şi Vasilica Filipescu. Gimnastele de la clubul devean sunt pregătite de Adela Popa, Gina Gogean, Gheorghe Orban, Cristinel Micu, Ioan Coroiu, Alexandru Militaru şi coregrafii Corina Dorean şi  Valer Puia.

Cele mai medaliate „speranţe”
Dominaţia gimnastelor de la CNS CSS „Cetate” a fost autoritară şi la individual compus, unde devencele au ocupat patru dintre primele cinci locuri ale clasamentului. Lideră şi campioană naţională la nivel de speranţe în 2012 a fost junioara II, Andreea Iridon, antrenată de Adela Popa şi Ioan Coroiu, care a acumulat 55,100 puncte la cele patru aparate. Ea a devansat-o pe gimnasta din Călan, Anamaria Ocolişan, junioară I, legitimată la CNS Cetate şi componentă a Lotului de Naţional Junioare, care a strâns 55,000 puncte. Pe locul trei a urcat Paula Tudorache, de la Dinamo Bucureşti şi Lotul Naţional de Junioare, cu 54,850 puncte, pe patru s-a clasat Ştefania Stănilă, legitimată la Cetate şi Lotul de Junioare, cu 54,125 puncte, iar pe cinci s-a situat „chinezoaica” Asian Peng, junioară II de la CNS Cetate Deva cu 52,850. Cele cinci sunt pretendente la promovarea în Lotul Olimpic al României, întrucât la nivel de maestre, nu s-a ţinut concurs, pentru că a fost o singură sportivă înscrisă.

Stăpâne la toate aparatele
Şcoala de gimnastică de la Deva a triumfat şi în finalele pe aparate, cucerind toate cele patru medalii de aur şi încă patru dintre cele 12 trofee puse în joc. Cele mai bune performanţe le-a realizat Ştefania  Stănilă, care a devenit campioană naţională la sărituri (13.562) şi paralele (13.500), adjudecându-şi, astfel, jumătate dintre titlurile puse în joc la aparate. Andreea Iridon a terminat învingătoare la bârnă cu cea mai mare notă din întreg concursul (15.050), iar Anamaria Ocolişan a devenit campioană naţională la sol (14.200). Celelalte patru medalii devene din finalele pe aparate au fost cucerite de Anamaria Ocolişan (bronz la sărituri), Andreea Iridon (argint la paralele), Ştefania Stănilă (bronz la bârnă) şi Asiana Peng (bronz la sol). Vom reveni cu amănunte în pagina sport de mâine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura