Actualitate

TIR răsturnat din cauza unei şoferiţe

Maximilian Gânju

Circulaţie blocată, un autotren răsturnat şi o maşină distrusă, din cauza unei şoferiţe de 37 de ani, din Deva, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Accidentul a avut loc miercuri seara, pe Calea Zarandului, din municipiu. Potrivit poliţiştilor, şoferiţa a pierdut controlul asupra autoturismului şi a pătruns pe scuarul din partea stângă (în sensul de circulaţie). Femeia a încercat să redreseze autoturismul, virând dreapta pentru a reveni pe carosabil, însă a acroşat un autocamion condus pe banda I, în acelaşi sens de mers, de un arădean în vârstă de 45 de ani. La rândul lui, şoferul autotrenului a virat dreapta pentru a evita coliziunea cu autoturismul, însă a pierdut controlul asupra mastodontului şi a lovit un stâlp de iluminat public stradal, un copac, după care s-a răsturnat.
În urma accidentului a fost blocat total sensul de mers Arad – Simeria, iar circulaţia deviată pe rute ocolitoare, conform IPJ Hunedoara. Atât şoferiţa cât şi bărbatul care conducea TIR-ul au scăpat nevătămaţi din accident. Conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional cu amendă şi 9 puncte de penalizare.
Tot viteza neadaptată la condiţiile de drum a stat la baza producerii unui alt accident rutier. Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Streisângiorgiu, a fost rănit după ce s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea. Evenimentul rutier a avut loc pe DN66, pe raza localităţii Batiz, iar poliţiştii au stabilit că şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a lovit un podeţ, după care autoturismul s-a răsturnat şi a rămas suspendat pe plafon, în canalul pluvial de pe marginea drumului public.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura