Tineri din Gorj, la furat în Petroşani

Cei doi suspecţi au 19 şi 16 ani şi au fost prinşi de un jandarm aflat în timpul liber. Acesta le-a blocat autoturismul cu care vo­iau să fugă după ce-i furaseră telefonul unei tinere.
Cei doi hoţi şi-au studiat posibilele vic­time şi au ales o tânără care-şi plimba be­be­luşul cu căruciorul în zona cartierului Aero­port. Adolescentul de 16 ani a abordat-o şi i-a cerut să-l lase să dea un telefon, iar când femeia i-a dat mobilul, acesta a fugit cu el. Un jandarm aflat în timpul liber a fost alarmat de strigătele tinerei şi a intervenit. ”A început urmărirea acestuia şi l-a văzut când a urcat pe bancheta din spate al unui autovehicul care se punea în mişcare. Jandarmul s-a poziţionat în faţa auto­ve­hiculului, obligând astfel conducătorul auto să oprescă. Jandarmul şi-a declinat cali­tatea şi i-a scos din maşină cei doi bărbaţi, respectiv conducătorul autovehicului şi pe cel care sustrăsese telefonul mobil. Apoi şi-a anunţat colegii aflaţi în serviciu solici­tân­du-le sprijin”, precizează IJJ Hunedoara. Hoţii au fost preluaţi de jandarmi şi conduşi la sediul Poliţiei Petroşani, unde aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare