Politica si administratie

Termen pentru drumari să repare şoselele judeţene

05 nistor laurentiuCele patru firme care se ocupă de întreţinerea infrastructurii rutiere de interes judeţean au termen până la jumătatea lunii noiembrie să repare drumurile acolo unde este cazul, să toaleteze vegetaţia de pe marginea lor şi să asigure materialele antiderapante, altfel vor pierde contractele încheiate cu Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate.
Afirmaţia a fost făcută de Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara, după ce consilierul judeţean PNL, Florian Toma, i-a dat exemple de drumuri judeţene degradate, unde lipsesc indicatoarele rutiere, sau abundă în vegetaţie. „Am convocat la CJ Hunedoara toţi constructorii la care le-aţi dat anul acesta cotracte pe patru ani (n.r. contracte încheiate de către fostul executiv PNL al CJ) pentru întreţinerea drumurilor judeţene, diriginţii de şantiere şi le-am spus: domnilor, s-a terminat cu pomana transpartinică şi le-am dat, dragi colegi de la PNL, un termen. Dacă până în 15 noiembrie, pe drumurile judeţene nu vor fi plombate toate gropile, nu va fi toaletată vegetaţia, îşi vor pierde contractele! Le-am mai spus să asigure materialele derapante, necesare pe timp de iarnă”, a afirmat preşedintele CJ Hunedoara. (N.Bumbac)

4 comentarii la „Termen pentru drumari să repare şoselele judeţene

  • Hunedoara-Santuhalm e plin de denivelari care te aruncă în alte masini sau in stâlpi,iar Hunedoara-Govajdie e plin de vegetație, a mai rămas o singură bandă de circulație.

  • Da Nistore pe ei! Da pe ei sa faca treaba, altfel nu se poate!

  • Soimus – Boholt de la intersecția spre Boholt pe cei 5 km sunt 38 de gropi doua porțiuni de aproximativ 35m unde se circula pe o singura banda una fiind chiar intr-o curba periculoasa , lipsa marcaje ,lipsa indicatoare rutiere zeci de traversări de apa gaz canalizare executate prost care s-au tasat în timp ,unele astupate doar cu pământ la trecerea camioanelor TIR care transporta zilnic apa minerala provoacă vibrații puternice de toate casele sunt crăpate , sa nu mai vorbim de suspensiile și articulațiile mașinilor cetățenilor și siguranța circulației. Responsabili și gestionarul drumului ,firma care primește bani pentru întreținere ce poate spune .Si noi plătim taxe impozite…și noi votam…

  • Pai votati in continuare cu Irimie ca el prezinta comuna Soimus ca fiind una de top, cu conditii de oras. Trebuie sa sesizeze CJ in legatura cu acel drum dar pe el il doare la basca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura