Actualitate

Tâlharul minor din Vulcan rămâne în arest

Maximilian Gânju

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis zilele trecute ca adolescentul din municipiul Vulcan, expert în tâlhării şi furturi, să rămână în arest preventiv. Tânărul a fost iertat în repetate rânduri şi are mai multe dosare penale pentru acelaşi tip de infracţiuni, dar nu s-a cuminţit.
Adolescentul a tâlhărit o pensionară din municipiul Vulcan, la nici două luni de zile după ce magistraţii i-au dat o condamnare într-un alt dosar. Judecătorii au fost indulgenţi chiar dacă era vorba de tâlhărie calificată, furt ori complicitate la tâlhărie şi l-au dat în custodia părinţilor cu obligaţia ca aceştia să se ocupe de educaţia lui. La finele lunii trecute a fost arestat preventiv de Judecătoria Petroşani, pentru tâlhărirea pensionarei, dar adolescentul a contestat decizia. Încercarea lui de a rămâne în libertate a fost sortită eşecului. Magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins ca nefondată contestaţia formulată de tânăr. Individul a şocat prin violenţa de care a dat dovadă la comiterea faptelor, iar victimele sale au avut nevoie de spitalizare după ce au fost atacate şi tâlhărite.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura