Ovidiu Draia

FlashPolitica si administratie

Daniel Ovidiu Draia: „Mă voi bate pentru un proiect lăsat de izbelişte, introducerea gazului metan în municipiul Brad”

În urmă cu câţiva ani, se vehicula ideea realizării unui proiect de introducere a gazului metan în Brad, având în vedere problemele legate de încălzirea locuinţelor din municipiu. Investiţia ar fi fost finalizată până acum, dacă ar fi existat interes pentru ea. Dar, în aceste condiţii, brădenii se chinuie în fiecare iarnă, fiind nevoiţi de multe ori să stea în frig, din cauză că primăria nu a primit banii de la guvern pentru plata păcurii care alimentează centrala de la Gurabarza.

Read More
FlashInterviu

Ovidiu Draia: „Pânã acum, am muncit pentru mine. A venit momentul s-o fac pentru cei care au nevoie de ajutor”

Ovidiu Draia (foto) a absolvit Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Ştiinţe Economice, având diploma de economist licenţiat. De asemenea, a absolvit Facultatea de Control şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria, Facultatea de Ştiinţe Juridice „Vasile Goldiş” şi are un masterat în administraţia publică.

Read More