featured

ActualitateFlash

Monica Iacob-Ridzi scrie pe blog din puşcărie . „Mesajele unor OAMENI îmi dau putere să rezist”

Monica Iacob-Ridzi (foto) a publicat pe blogul personal poezia care i-a adus premiul II la Concursul Naţional „Poezie de Puşcărie”, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Tot aici, fostul ministru a vorbit despre suferinţele prin care trece, despre susţinerea pe care o are din partea unor oameni pe care nu-i cunoaşte, spre deosebire de foştii prieteni şi apropiaţi care au abandonat-o.

Read More
EvenimentFlash

Închisoare cu suspendare pentru traficanţii de obiecte de patrimoniu

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în dosarul în care patru bărbaţi sunt judecaţi pentru acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, având drept scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie al Patrimoniului Cultural Naţional şi spălare de bani. Este vorba de Florin Delinescu (foto), fost angajat al Secţiei Sarmizegetusa Ulpia Traiana din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva, Ioan Varga, Gheorghe Gătăianţu şi Viorel Hârşan, care au fost trimişi în judecată în iunie 2013.

Read More
FlashPolitica si administratie

Suspendată la Protecţia Copilului, angajată la sanatoriu

Monica Georgescu (foto), directorul suspendat al Direcţiei Generale a Asistenţei Sociale şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Hunedoara, ar putea reveni în câmpul muncii, tot la o instituţie publică. Aceasta îşi negociază un post de economist la Sanatoriul de Pneumoftiziologie din Geoagiu, unde se pare că a găsit deschiderea necesară din partea administratorului unităţii.

Read More
ActualitateFlash

Administraţia locală deveană trebuie să reia procesul pentru atribuirea serviciului de transport local în municipiu. Autobuzele din Deva, dotate cu bluetooth

Ieri, în şedinţă extraordinară a Consiliului Local Deva a fost pusă în discuţie, din nou, problema transportului public local de persoane din municipiu. Întrucât prima licitaţie de delegare a gestiunii serviciului a fost anulată, trebuie reluat procesul, cu unele modificări, devenite la scurt timp o reală incertitudine.

Read More
ActualitateFlash

Licitaţiile Direcţiei Silvice Hunedoara, luate la puricat

Ieri, la primele ore ale dimineţii, o echipă de poliţişti de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a sosit la Direcţia Silvică (DS) Hunedoara, având o ordonanţă de ridicare de acte. Potrivit directorului DS Hunedoara, Radu Crişan, poliţiştii au stat până după orele amiezii, timp în care, ajutaţi de angajaţii instituţiei, au întocmit registre cu actele pe care urmau să le ridice.

Read More