ActualitateFlash

Hamburgerii de la Lupeni au umplut paturile de spital

Fast-foodul din centrul municipiului Lupeni a trimis alte opt persoane la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Dacă duminică erau 12 internaţi, până ieri la orele amiezii, numărul acestora a ajuns la 20. toxiinfectie-alimentare
Potrivit managerului Spitalului municipal Vulcan, Cristina Baleia, de sâmbătă până ieri, s-au prezentat 29 de pacienţi cu simptome de toxiinfecţie alimentară, dintre care 20 au rămas internaţi la Secţia de Boli Infecţioase iar trei au fost trimişi la Spitalul Judeţean Deva, pentru că nu au mai fost paturi libere la Vulcan. Toţi au mâncat de la acelaşi fast-food, cei mai mulţi au consumat hamburgeri mexicani şi mai puţini shaorma şi sandwich-uri cu şuncă. Starea lor de sănătate se ameliorează, dar au rămas sub supraveghere medicală. Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a deschis o anchetă în acest caz pentru a depista neregulile şi ce anume i-a îmbolnăvit pe oameni. „Activitatea fast-food-ului a fost suspendată până la remedierea situaţiei. De asemenea, administratorul a fost amendat cu 1.800 de lei pentru nerespectarea circuitelor funcţionale, adică sectoarele pentru pregătirea mâncării nu sunt bine delimitate şi pentru neprezentarea registrului cu starea de sănătate a angajaţilor“, a declarat medicul Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura