ArcelorMittal

Politica si administratie

ArcelorMittal nu face nimic, dar cere favoruri

Ca mai toate companiile uriaşe, şi ArcelorMittal, care e proprietară şi pe ce-a rămas din siderurgia hunedoreană, pune guvernului condiţii cu tupeu, ameninţând voalat, prin voci de la vârf, chiar că şi-ar putea retrage operaţiunile din zonă. Numai că, la Hunedoara, de exemplu, ArcelorMittal e departe de a fi demonstrat că şi-a respectat măcar parte din obligaţiile asumate, mai ales în domeniul protejării mediului.

Read More
Politica si administratie

Primul termen în procesul intentat de sindicalişti ArcelorMittal

În 17 ianuarie, la Tribunalul Bucureşti, va avea loc primul termen în acţiunea juridică „Obligaţia de a face“, privitoare la „privatizarea frauduloasă a SC Siderurgica Hunedoara, în 28.10. 2003, de către guvernul condus de Adrian Năstase şi neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către «investitorul strategic» LNM/ArcelorMittal Hunedoara-AMH”.

Read More
Actualitate

Lucrările la noul laminor din Hunedoara, în grafic

Investiţia în laminorul de europrofile de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara se apropie de final, testele la rece urmând să fie efectuate la începutul lunii decembrie. Investiţia se ridică la peste 40 de milioane de euro şi se derulează pe parcursul a doi ani, până la finele lui 2011. Lucrările la noul laminor au intrat pe ultima sută de metri, ele fiind în grafic.

Read More
Actualitate

Bătrânul Laminor de profile grele salvează din nou Hunedoara

Într-un cadru restrâns, ieri, la sediul ArcelorMittal Hunedoara s-au aniversat 50 de ani de la pornirea Laminorului de profile grele (LPG), care, în ciuda vârstei, a rămas una dintre piesele „grele” ale fluxului tehnologic de pe platforma siderurgică şi de care, în momentele critice, a depins existenţa oraşului. În 50 de ani de activitate neîntreruptă, LPG a dat o producţie de 22 de milioane de tone de laminate şi, a dat, şi încă mai dă, o pâine, pentru familiile siderurgiştilor care lucrează aici.

Read More