Sport

Taekwon-do. La Pantera Neagră, antrenamente online, conduse de antrenor

Nicolae Gavrea

Peste 30 de sportivi din cadrul clubului de taekwon-do Pantera Neagră Petroşani, pentru a se menţine în formă în această perioadă, se pregătesc acasă, în cadrul unor antrenamente on-line, coordonate de către antrenorul Ionuţ Lascău (foto).

„Înregistrez aceste antrenamente pas cu pas, acasă. Sunt mândru de sportivii mei, cât şi de părinţii acestora pentru implicarea lor. Nu este atât de uşor să te pregăteşti acasă de unul singur şi fără o motivaţie, cum ar fi campionatele sau examenele de grad. Mulţi dintre ei au renunţat, nu mai ştim nimic de ei şi nu ştim dacă vor mai reveni după începerea activităţii în sălile de sport. Ce mă îngrijorează este faptul că nu ştim ce se va întâmpla după toată această perioadă. Cu siguranţă vom avea anumite probleme, deoarece mulţi părinţi şi-au pierdut locurile de muncă sau au fost trimişi în şomaj. Acum vine perioada de vară, iar copiii nu mai sunt atât de atraşi înspre sport pe această perioadă. Pe lângă acestea, s-au tăiat şi fondurile de la taekwon-do pe acest an, iar multe activităţi care urmau să se desfăşoare în următoarea perioadă s-au suspendat. Cu toate acestea suntem nerăbdători să reîncepem activitatea şi să intrăm într-un ritm normal de pregătire cu sportivii, să putem face antrenamentele cu relaxare dar şi satisfacţia de mişcare pe care acestea ni le oferă în sălile de sport“, a declarat Ionuţ Lascău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura