Sport

Taekwon-do. ITF Sportivii de Pantera Neagră, convocaţi la lotul naţional

Recent Federaţia Română de Taekwon-do ITF a decis să convoace la lotul naţional o serie de sportive cu rezultate deosebite în acest an competiţional. Printre cei care au fost convocaţi sunt şi reprezentanţi ai secţiei de la SC Pantera Neagră Petroşani.
Cei trei sportivi sunt: Alexandru Molnar, Anemona Nagy şi Elena Şamotă, care vor participa la pregătirea centralizată a lotului reprezentativ datorită rezultatelor foarte bune de până acum, chiar dacă încă nu s-au desfăşurat întreceri internaţionale.
„Pregătirea are ca şi scop omogenizarea echipei pe probe şi perfecţionarea sportivilor pe fiecare probă individuală în parte. Această convocare are ca scop selecţia precisă pentru ca fiecare sportiv să fie cel mai potrivit pe proba la care va concura anul viitor şi să dea un randament maxim în timpul concursului. Noi suntem foarte bucuroşi pentru această selec­ţie, mai ales că este pentru prima dată când avem fete la lotul naţional şi sunt sigur că vor face impresie bună antre­norilor de lot, care oricum le ştiau de la campionatele interne. Alexandru Molnar este mult mai experimentat. El a participat deja la un campionat mondial şi unul european. Cred că este într-o formă foarte bună şi experienţa de până acum îl ajută.
Anul viitor cred că vom mai trimite de la clubul nostru încă doi sportivi care, momentan, încă nu au vârsta cores­pun­zătoare. Iată că toate pregătirile din timpul pandemiei au
dat roade, chiar dacă ne-am antrenat online o perioadă de timp. Pentru sportivii clubului nostru urmează în luna noiembrie Cam­pionatul Naţional care se va desfăşura la Timişoara, dar doar cu probe tehnice şi cu multe restricţii. Cu siguranţă ne vom descurca şi vom face o impresie bună şi la acest cam­pionat”, a declarat antrenorul Ionuţ Lascău, cel care coordo­nează activitatea sportivilor de la Pantera Neagră Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura