Sute de brazi de Crăciun confiscaţi de poliţişti

03 politie BraziOana Mihnea

Înainte de venirea sărbătorilor de iarnă, poliţiştii de la Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat mai multe controale în centre comerciale şi pieţe din municipiul Deva, pentru a depista fapte ilegale legate de comercializarea brazilor.
Astfel, au fost verificate patru magazine şi două pieţe din municipiu unde se vând brazi. Drept urmare, oamenii legii au dat patru amenzi în valoare de 22.500 lei şi au dispus confiscarea a 380 de pomi de Crăciun, în valoare de 17.700 lei. Pentru brazii ridicaţi, administratorul societăţii comerciale nu a putut prezenta documentele de provenienţă şi s-a ales şi cu o amendă de 10.000 lei. Mai mult, în această cauză a fost deschis şi un dosar penal pentru fals intelectual. La o altă firmă din Deva, oamenii legii au constatat că nu a fost completat la zi registrul contabil, respectiv nu a operat ieşirile din comercializarea pomilor în perioada 10-16 decembrie şi nu a emis corect avizele de însoţire a mărfii. Firma a fost amendată cu 10.000 lei.
Şi la Vulcan, verificările poliţiştilor s-au lăsat cu confiscarea a şapte brazi. În Piaţa Agroalimentară au fost identificate două persoane care comercializau brazi de Crăciun nemarcaţi şi fără documente. Brazii au fost predaţi la Ocolul Silvic Lupeni iar vânzătorii au fost amendaţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.