Suspecţii de tâlhărie din Vulcan rămân în arest

Maximilian Gânju

Membrii grupării din Vulcan, cercetaţi pentru o serie de furturi şi tâlhării în zona de vest a ţării, rămân după gratii, au decis magistraţii Tribunalului Arad.

Cei şase suspecţi, printre ei şi o femeie, au fost arestaţi la mijlocul lunii august a.c., în urma unei acţiuni în forţă a poliţiştilor, iar acum magistraţii le-au prelungit mandatele de arestare. Suspecţii Nicuşor Marian Kalanios, Florin Daniel Bob, Roxana Cojoc, Viorel Lăcătuş, Petrişor Lăcătuş şi Valentin Strat au contestat decizia magistraţilor la instanţa superioară, însă nici Tribunalul Arad nu le-a dat câştig de cauză, astfel că toţi membrii grupării vor rămâne în arest preventiv.
Indivizii sunt acuzaţi că au comis mai multe infracţiuni grave, iar pentru prinderea şi probarea activităţilor infracţionale ale acestora au fost mobilizaţi zeci de poliţişti. Anchetatorii au organizat mai multe percheziţii în Vulcan, în urma cărora au fost ridicate de la suspecţi bunuri provenite din comiterea activităţii infracţionale, un autoturism, telefoane mobile şi sume de bani. Anchetatorii mai susţin că în perioada 29 iulie – 9 august, cei şase, cinci tineri şi o tânără, ar fi comis pe raza judeţelor Arad, Hunedoara şi Caraş Severin, două tâlhării calificate şi trei furturi calificate, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 26.000 de lei. Toţi cei şase, deşi nu sunt constituiţi într-un grup organizat, acţionau împreună, au mai stabilit poliţiştii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
În nici 16 ore, în judeţ s-au produs patru accidente rutiere grave. Un mort şi 10 răniţi pe şoselele hunedorene

De duminică, de la ora 20,30, până ieri la 13,00, 10 persoane au fost rănite iar un bărbat a decedat,...

Salvamontiştii le recomandă turiştilor să treacă la echipamente de iarnă

În următoarele zile, la munte, temperaturile vor coborî sub limita îngheţului, fiind posibile primele căderi de zăpadă pe crestele montane,...

Laurenţiu Nistor, în grupul de evaluare a îndeplinirii programului de guvernare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, un grup de lucru care se...

Închide